Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că în urma suspendării de patru ani primite pentru dopaj cariera sportivă a Simonei Halep are mult de suferit şi a precizat că depinde numai de ea dacă va reuşi să revină pe terenul de tenis. „Lupta Simonei este una dificilă după suspendarea primită. Este un moment dificil acum pentru ea. Decizia ITIA de a o suspenda patru ani poate fi atacată prin recurs la TAS. Simona a şi anunţat că va face acest lucru. Însă din cazurile anterioare cel mai bun lucru care i se poate întâmpla este să primească o reducere a pedepsei. Cariera sa sportivă are însă mult de suferit şi depinde în primul rând de ea dacă va reveni din nou pe teren. Noi ne dorim să o revedem pe terenul de tenis acolo unde a făcut istorie”, a afirmat Covaliu.
Acesta a subliniat că dincolo de pedeapsa primită din partea ITIA cel mai greu lucru de câştigat va fi lupta pentru moralitate. „Se ştie că sportul mondial a declarat de mult zero toleranţă pentru dopaj. Dincolo de pedeapsă rămâne lupta pentru moralitate, cel mai greu de câştigat şi de păstrat. Ştiu că Simona va lupta până la capăt”, a adăugat preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). Suspendată provizoriu din octombrie 2022, Halep s-a declarat „şocată şi dezamăgită” de sancţiunea de patru ani şi a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi va urma toate căile legale împotriva companiei care a produs suplimentele alimentare contaminate.