Ediția: Luni 16 septembrie 2024 Nr. 6715
Ediția: Luni 16 septembrie 2024 Nr. 6715

Botoşani: Un copil a murit, iar altul este rănit, după ce au fost aruncaţi de la etaj de mama lor

Un copil a murit, iar un altul a fost rănit după ce, în noaptea de duminică spre luni, au fost aruncaţi de mama lor de la primul etaj al unui hotel din municipiul Botoşani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, după ce a făcut acest gest, mama celor doi copii a ameninţat că se aruncă şi ea de la etaj. „Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar doi minori, de 2 şi 3 ani, au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceştia a decedat. Totodată, mama celor doi ameninţa că se aruncă de la acelaşi nivel, refuzând să coboare. A fost solicitată intervenţia negociatorului poliţiei şi a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar după aproximativ două ore de discuţii, s-a reuşit, prin distragerea atenţiei, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului în locul în care se afla aceasta”, a precizat luni oficialul IPJ.

Femeia a fost condusă la o unitate spitalicească pentru evaluarea stării de sănătate. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de omor şi tentativă la omor, cercetările fiind preluate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi sunt rezervaţi în ceea ce priveşte prognosticul de viaţă al copilului care a fost aruncat, alături de fratele său, de mama sa de la primul etaj al unui hotel din municipiul Botoşani. Directorul medical al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr. Marius Dabija, a declarat că băiatul în vârstă de 2 ani şi 11 luni a fost adus în cursul nopţii de duminică şi internat la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă, prognosticul fiind foarte rezervat. „Pacientul a fost adus în stare foarte gravă, în comă profundă, scorul Glasgow al nostru este de patru, un scor foarte aproape de ce numim noi moarte cerebrală. Nu sunt leziuni care să poată fi rezolvate neurochirurgical. Este o contuzie cerebrală gravă, difuză, cu leziuni axonale difuze, care nu pot beneficia de un tratament chirurgical. Am reuşit doar să îi punem un captor de presiune intracraniană, care ne poate ajuta pentru tratamentul specific terapiei intensive. Dacă starea lui va permite vom face şi o examinare cu rezonanţă magnetică, pentru a aprecia mai bine toate leziunile. Deocamdată este foarte instabil hemodinamic, prognosticul este foarte rezervat”, a declarat dr. Marius Dabija.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?