Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Spitalul de Psihiatrie din Galați are un nou ambulatoriu de specialitate

Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna’ are începând de joi un nou ambulatoriu de specialitate, o investiţie de peste 16 milioane lei realizată cu fonduri europene, informează Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Potrivit sursei citate, proiectul (…) a vizat construirea unui corp nou de clădire şi lucrări de consolidare şi modernizare la corpul existent. (…) Corpul nou are la parter 53 de încăperi, iar la etaj alte 24 de încăperi (cabinete, laboratoare, săli de terapie, săli de tratament, săli de aşteptare, depozite, vestiare). În cadrul aceluiaşi proiect s-au făcut şi dotări cu aparatură medicală, electronică şi mobilier. Astfel, a fost achiziţionat un aparat Roentgen digital pentru scopie şi grafie, computer tomograf, ecograf, set trusă de oxigen şi trusă intubaţie. Anual, la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna’ Galaţi sunt trataţi peste 12.000 de pacienţi în regim de spitalizare, iar peste 15.000 de consultaţii sunt acordate în ambulatoriu pentru pacienţi din judeţul Galaţi, dar şi din judeţele limitrofe Brăila, Tulcea şi Vrancea.

Sursa foto: Facebook/ Ionut Pucheanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?