Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Închisoare cu executare pentru o „îmbrățișare” de 53 de lei în Gara Mărășești

Închisoare cu executare pentru un bărbat din Mărășești, care a furat suma de 53 de lei de la un călător care aștepta un tren în stația CFR din oraș. Fapta a fost comisă în februarie anul trecut, inculpatul apelând la un șiretlic pentru a sustrage banii pe care păgubitul îi avea în buzunarul pantalonilor. Astfel, potrivit rechizitoriului, aflându-se sub influența alcoolului, inculpatul l-a îmbrățișat pe acesta, i-a sustras banii, după care a mers la magazinul de pe peron și și-a cumpărat o sticlă de tărie, o bere la pet și un pachet de țigări. Partea vătămată a alertat imediat poliția, iar autorul a fost prins chiar după ce își făcuse cumpărăturile, având asupra sa suma de 15 lei. Restul din suma sustrasă ar trebui înapoiat păgubitului, a decis instanța: „(…) condamnă pe inculpatul (…) pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, în regim de detenţie. (…) se va dispune confiscarea specială a sumei de 38 lei de la inculpat. (…) obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?