Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

FOTO: Sesiune Județeană de Formare a Elevilor Reprezentanți din Vrancea

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, unica structură de reprezentare a elevilor vrânceni, a organizat în ziua de luni, 5 iunie 2023, Sesiunea Județeană a Elevilor Reprezentanți, găzduită de Filiala din Focșani a Universtății, în cadrul căreia au fost prezenți peste 45 de tineri din tot județul. Aceștia au luat parte la numeroase ateliere cu scopul de a aprofunda cunoștințele legate de mișcarea de reprezentare.

Evenimentul a fost deschis de președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, Fabiana Chiriac, care i-a îndemnat pe participanți să se implice activ în comunitate, pentru ca structura să prospere. De asemenea, invitații au împărtășit câteva cuvinte de încurajare pentru elevii prezenți, aceștia fiind: domnul Matei Claudiu, din partea Consiliului Județean Vrancea, doamna Marilena Serbănuț, directorul Ateneului Popular ,,Maior Gh. Pastia” și doamna Georgiana Șerbu, inspector în cadrul ISJ Vrancea.

Evenimentul a fost cuprins de un val uriaș de bucurie și căldură, facilitatorii desfășurându-și atelierele într-o manieră semi-formală.

Primul atelier a fost susținut de Ștefan Lupu, alumn al mișcării de reprezentare. Acesta a relatat o scurtă istorie a structurii, iar, apoi, elevii au avut ocazia să își testeze cunoștințele legislative prin intermediul unor spețe fictive.

În continuare, Alexandru Stroe, fost membru al Consiliului Municipal al Elevilor București, i-a introdus pe participanți în regulile de bază, pe care aceștia trebuie să le urmeze, pentru a redacta documente.

După atelierul de Etică și Deontologie, prezentat de Ștefan Lupu, elevii au avut ocazia să afle tainele comunicării în echipă de la Marina Vasilof, coordonatorul echipei de HR din cadrul festivalului Boovie. Aceasta a destins atmosfera cu activități de tip ice-breaker, pentru a crea coeziune între participanți.

Ultimul atelier din cadrul evenimentului a fost susținut de Fabiana Chiriac. Aceasta a vorbit despre diferite moduri în care consiliile școlare își pot promova imaginea pe platformele de social media, astfel încât acestea să faciliteze transmiterea informațiilor importante către publicul țintă.

Atât participanții, cât și facilitatorii, au creat o atmosferă unică, legând prietenii și plecând cu povești frumoase de dus acasă.

,,Am fost plăcut surprinsă de receptivitatea participanților din cadrul acestui eveniment. Atelierele au fost un succes și sunt mândră de tot ce am realizat până acum împreună cu echipa mea. Elevii și-au fructificat potențialul, iar facilitatorii s-au declarat mulțumiți de organizare, dar și de atmosferă”, a declarat Fabiana Chiriac, Președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?