Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Iohannis: Cu poliţiştii s-a discutat ca salariile să fie aduse la grila existentă; Educaţia e la maxim de anul trecut

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că discuţiile privind salariile poliţiştilor au vizat majorarea cuantumului acestora pentru a fi aduse la grila salarială existentă în Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. „În învăţământ, în educaţie, pe Legea 153, cea existentă, cu salarizare unică, sistemul educaţional a fost deja la maxim de anul trecut. Deci, încă de anul trecut Guvernul Ciucă a crescut toată grila până la maxim. Nu acelaşi lucru se întâmplase la poliţişti. Şi ceea ce s-a discutat şi s-a negociat cu poliţiştii este să fie ei aduşi la grila deja existentă. Deci sunt două lucruri foarte diferite. La poliţişti li se dă pe vechea lege ce trebuia să se mai completeze până sus, lucru care pentru Educaţie s-a întâmplat deja în 2022, iar creşterea de 1.000 sau 400 lei este deja peste grila existentă acum în Legea 153”, a afirmat Iohannis.

Întrebat de ce poliţişti nu au fost nevoiţi să iasă în stradă pentru a obţine măririle, şeful statului a spus: „Nu vreau să fac aprecieri asupra modului de organizare a sindicatelor din diferite sectoare”. În 30 mai, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a anunţat că, în urma unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, a decis majorarea soldelor şi salariilor de funcţie. Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, la iniţiativa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut loc marţi, la sediul MAI, o întâlnire de lucru între conducerea ministerului şi reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, discuţiile fiind purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială şi cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?