Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

O femeie a suferit atac de panică, după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări, în urma unui scurtcircuit

Atenție la instalațiile electrice!
Incendiu la o locuință din Lămotești

Marți, 30 mai, în jurul orei 08:40, un apel la numărul unic de urgență 112, anunța izbucnirea unui incendiu la o locuință din satul Lămotești, comuna Milcovul.
La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp, 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. În cooperare cu pompierii militari au acționat și pompierii voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Milcovul, precum și un echipaj al societății de distribuție a energiei electrice.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta în interiorul locuinței, cuprinzând o suprafață de aproximativ 40 mp.
Echipajele de stingere au intervenit prompt, reușind să localizeze și să lichideze incendiul în limitele găsite în mai puțin de 45 minute.
În urma evenimentului, au ars mobilierul și bunurile de uz casnic dintr-un dormitor și un hol, cauza probabilă a incendiului fiind scurtcircuit electric la o priza aflată în dormitor.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri unei persoane de sex feminin, în vârstă de 59 ani, care a suferit atac de panică. Pacienta a refuzat transportul la spital.

* * *
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al județului Vrancea reaminteşte cetățenilor principalele reguli și măsuri ce trebuie respectate pentru prevenirea unor astfel de evenimente nedorite:
 Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
 Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea;
 Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
 Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
 Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
 Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent;
 Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reşou, aerotermă, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
 Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.
 Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;

INSTALAŢI SENZORI DE FUM!
 Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.
 Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?