Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

VIDEO: Tristeţe şi consternare în Serbia a doua zi după atacul armat comis de un elev într-o şcoală

Serbia era cufundată joi în tristeţe, la o zi după un atac armat fără precedent într-o şcoală din Belgrad în timpul căruia un elev de 13 ani a ucis opt colegi ai săi şi un gardian, informează AFP. Orele din toate şcolile din această ţară din Balcani cu circa 7 milioane de locuitori au început cu un minut de reculegere pentru a aduce un omagiu victimelor masacrului. Preşedintele sârb Aleksandr Vucic, care s-a adresat miercuri seara naţiunii, a deplâns „una dintre zilele cele mai dificile din istoria contemporană” a Serbiei.

Trei zile de doliu naţional au fost decretate începând de vineri. Celebrările şi evenimentele prevăzute vor fi în mare parte anulate. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Porfirie, şi-a îndemnat enoriaşii să asiste la sfârşitul zilei la o rugăciune pentru victime, ce va avea loc în toate bisericile capitalei. „Am plâns ieri toată ziua. Fiul meu a fost elev în această şcoală”, a spus Mileva Milosevic, o avocată pensionară de 85 de ani care locuieşte lângă şcoala unde a avut loc carnagiul.

Şcoala Vladislav Ribnikar, unde învaţă elevi cu vârste între 7 şi 15 ani, din cartierul Vracar, în centrul Belgradului, era joi închisă. Poliţişti erau în continuare prezenţi la intrarea în clădire, potrivit AFP. Miercuri dimineaţa, un elev de 13 ani, înarmat cu un pistol de 9 mm şi cu mai multe încărcătoare, a deschis focul, ucigându-l iniţial pe agentul de pază al şcolii şi trei elevi pe coridoare, înainte de a intra într-o clasă unde a tras întâi asupra unei profesoare, apoi asupra elevilor. El a ucis în total şapte fete, dintre care una cu cetăţenie franceză, şi un băiat, toţi născuţi între 2009 şi 2011, precum şi pe agentul de pază. Alţi şase copii şi profesoara lor de istorie au fost răniţi şi spitalizaţi.

Doi elevi, un băiat şi o fată, răniţi grav, se află în continuare într-o „stare critică”, au declarat joi dimineaţa responsabili din două spitale din Belgrad unde au fost internaţi răniţii. „Tinereţe spulberată la ora de istorie”, titrează joi cotidianul Vecernje Novosti, în timp ce publicaţia Danas scrie pe prima pagină că „Serbia este în şoc şi lacrimi”. Atacatorul a fost arestat la scurt timp după atac în curtea şcolii, unde el aştepta sosirea poliţiştilor. El însuşi a sunat la poliţie pentru a anunţa ceea ce tocmai făcuse, a relatat şeful poliţiei din Belgrad, Veselin Milic. „El a spus că a tras asupra unor persoane în şcoală şi că el este (…) un psihopat care trebuie să se calmeze”, a spus Milic la televiziunea naţională sârbă RTS. „În declaraţia sa (pentru poliţişti) de la locul crimei, el a declarat: ‘Aşteptam această zi. Aici sunt cele mai bune circumstanţe pentru că (…) eu pot să termin totul într-o zi'”, a mai povestit poliţistul, precizând că adolescentul făcuse „o listă cu persoanele care-l enervau cel mai mult”. Milic a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că atacatorul, care a fost internat într-un spital psihiatric, „pregătise atacul timp de o lună” şi că el făcuse un plan al şcolii, cu numele „ţintelor prioritare”.

Tatăl adolescentului ucigaş, proprietar legal al armei utilizate şi medic reputat, a fost arestat miercuri şi plasat în arest provizoriu pentru 48 de ore. Şi mama adolescentului a fost arestată. În Serbia, unde sunt înregistrate legal circa 765.000 de arme, dintre care peste 232.000 de pistoale, Ministerul de Interne a anunţat joi controale la domiciliile deţinătorilor pentru a verifica dacă aceste arme sunt păstrate conform regulilor. După ce mai multe mii de persoane s-au adunat miercuri seara la Belgrad, populaţia sârbă a continuat joi să aducă un omagiu victimelor în faţa şcolii, unde locuitori depuneau flori, jucării, mesaje şi aprindeau lumânări. „Unde ne aflăm în calitate de fiinţe umane, unde este empatia noastră? Cum se face că am eşuat să vedem problema, atât cu persoana care a făcut aceasta, cât şi cu toate celelalte persoane care au dus la ceea ce s-a întâmplat?”, a declarat în faţa şcolii Ana Djuric, o locuitoare de 37 de ani din Belgrad.

Poliţia bosniacă arestează un adolescent care ameninţa că va copia atacul armat dintr-o şcoală din Serbia

Poliţia din Bosnia a anunţat joi arestarea unui tânăr în vârstă de 18 ani care ameninţase în reţelele sociale că va copia atacul armat în care un elev din Serbia şi-a ucis miercuri opt colegi şi un agent de pază al şcolii, informează Reuters. Forţele de ordine din Federaţia croato-musulmană bosniacă l-au reţinut pe suspect în oraşul Bihac din vestul ţării sub acuzaţia de periclitare a securităţii şi terorism, din ordinul procuraturii din cantonul Una-Sana, a declarat agenţiei un purtător de cuvânt al poliţiei.

Adolescentul a fost identificat doar prin iniţialele A.Z. Se pare că el avea antecedente de ameninţări şi intimidare în mediile sociale, dar un dosar penal împotriva sa a fost închis anul trecut deoarece era minor.

Liceul mixt din Bihac, unde era înscris A.Z., a publicat o declaraţie prin care le cerea elevilor şi părinţilor să nu intre în panică din cauza ameninţărilor, arătând că autorităţile au fost informate despre situaţie. „Băiatul acela care a ucis opt copii este pentru mine un mega rege. Pregăteam de multă vreme aşa ceva pentru liceul de economie din Bihac. Va fi un masacru nemaivăzut în Bihac, jur pe viaţa mea!”, a scris tânărul pe contul său de Instagram. El se referea la un copil sârb în vâstă de 13 ani care s-a predat miercuri poliţiei din Belgrad, după ce a folosit două arme de foc ale tatălui său în atacul sângeros dintr-o şcoală din capitala Serbiei. Şocul provocat de ştirile despre tragedie a fost resimţit în întreaga regiune, consemnează Reuters. Experţii au afirmat că cele mai îngrijorătoare au fost reacţiile unor adolescenţi în reţelele sociale: unii şi-au exprimat sprjinul şi admiraţia faţă de ucigaşul minor, prea mic pentru a fi urmărit penal pentru faptele sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?