Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Societatea Română de Alergologie: Astmul bronşic poate fi ţinut sub control cu tratament decontat 100% de CNAS

Aproape un milion de persoane suferă în România de astm, afirmă Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC) din România şi subliniază că această afecţiune poate fi ţinută sub control cu tratament decontat 100% de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Ziua Mondială a Astmului – 2 mai 2023 este aniversată sub motto-ul: „Îngrijirea astmului pentru toţi‟.

Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică o marchează anul acesta printr-o zi dedicată acestei afecţiuni în cadrul congresului ce se desfăşoară în Bucureşti, în perioada 4 – 6 mai, organizat sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale şi cu sprijinul EAACI (Societatea Europeană de Alergologie şi Imunologie Clinică). „În România, în acest moment, pacienţii cu astm alergic beneficiază de aceleaşi terapii inovatoare ca orice alt pacient din Europa.

Marele avantaj în acest moment este că tratamentul este complet compensat şi de curând au fost introduse pe lista de gratuităţi şi o serie de teste moleculare necesare diagnosticării pacienţilor alergici. Astmul alergic este o boală cu care se poate trăi, cu o calitate a vieţii bună, atât timp cât este tratată corespunzător. Toţi pacienţii pot accesa aceste tratamente şi e nevoie să înţeleagă cât este de important să fie monitorizat şi să primească terapiile care să îi îmbunătăţească calitatea vieţii‟, afirmă preşedintele SRAIC, Carmen Panaitescu, potrivit unui comunicat remis presei.

Conform sursei citate, rata de mortalitate cauzată de astm în România este cu 50% mai mare decât cea la nivel european, adică 1,3 la 100.000 de locuitori mor anual. Dintre pacienţii cu astm, un procent de 2-5% evoluează spre forme severe care necesită terapii complexe, au frecvente exacerbări care necesită vizite în serviciul de urgenţă sau internări, de aceea e nevoie ca tratamentul să fie adecvat şi monitorizarea recurentă, susţin specialiştii. Astmul este o boală inflamatorie a căilor respiratorii care determină simptome caracteristice: tuse, în special noaptea, respiraţie şuierătoare, dificultăţi de respiraţie, senzaţie de constricţie, durere sau presiune la nivel toracic. Trebuie subliniat că nu orice persoană cu astm are aceleaşi simptome, în acelaşi mod.

 

Sursa foto: www.pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?