Ediția: Sâmbătă 26 aprilie 2025 Nr. 6864
Ediția: Sâmbătă 26 aprilie 2025 Nr. 6864

Cinci răniți, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-o prăpastie; șoferul, un tânăr de 19 ani din Câmpineanca

Cinci persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o prăpastie, în timp ce se afla pe drum spre Poiana Braşov, arată site-ul stirileprotv.ro. „În jurul orei 02.45, poliţiştii Biroului Rutier Braşov au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Calea Poienii din municipiul Braşov, ar fi avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autovehicul. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul, care circula spre Poiana Braşov, a părăsit partea carosabilă într-o curbă la dreapta, din dreptul „Turnului Alb”, după care s-ar fi răsturnat într-o prăpastie”, a anunţat, miercuri dimineaţă, IPJ Braşov. În urma accidentului, cinci persoare au fost rănite, trei dintre ele fiind transportate la spital. „Conducătorul auto, un tânăr de 19 ani, din localitatea Câmpineanca, judeţul Vrancea, a fost testat cu aparatul etilotesc, rezultatul fiind negativ. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier”, a mai transmis sursa citată.

Sursa foto: ISU Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?