Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Un important oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, demis pentru agresiune sexuală

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că a demis un importat oficial al diviziei de boli netransmisibile, medicul Temo Waqanivalu din Fiji, pentru agresiune sexuală, în urma a trei acuzaţii formulate împotriva sa în ultimii ani, relatează AFP. Purtătoarea de cuvânt a OMS, Marcia Poole, nu a oferit detalii în legătură cu acest anunţ făcut prin e-mail, însă mass-media au raportat că oficialul organizaţiei ONU este acuzat de cel puţin trei presupuse agresiuni din 2017.

Associated Press l-a desemnat, în ianuarie, drept presupusul autor al unui caz intens mediatizat de presupusă agresiune sexuală la Summitul Mondial pentru Sănătate de la Berlin, în octombrie anul trecut: o tânără doctoriţă britanică, Rosie James, a scris pe Twitter la acea vreme că „a fost agresată sexual de un membru al personalului OMS‟ în timpul reuniunii.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a răspuns la acest mesaj de pe Twitter, spunând că este „îngrozit‟ de acuzaţii şi şi-a oferit ajutorul, subliniind că agenţia are „toleranţă zero pentru agresiunea sexuală‟. AP a precizat că Waqanivalu a fost implicat într-un caz similar în 2018. În octombrie anul trecut, când această acuzaţie a fost făcută publică, el a încercat să obţină un post de conducere la OMS în Asia.

La începutul acestei luni, Financial Times a declarat că a descoperit o a treia acuzaţie împotriva lui Temo Waqanivalu, datând de la un eveniment din 2017. Solicitată să confirme aceste informaţii, OMS a declarat că, deoarece „investigaţiile şi procesele administrative aferente sunt confidenţiale‟, nu poate oferi detalii despre caz. OMS a precizat că Waqanivalu a rămas „în concediu administrativ în timpul anchetei‟.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?