Mai multe asistente medicale care lucrau la o clinică din județul Bacău se bucură din plin de efectele prescripției, după ce au scăpat de orice consecință într-un dosar în care erau acuzate de fals în înscrisuri. Soluția pronunțată luna aceasta era previzibilă de ceva timp, dat fiind că dosarul a ajuns în 2019 pe masa procurorilor din Vrancea. Inculpatele erau deja anchetate pentru fals într-un alt dosar, la Vaslui, dar unele dintre fapte erau comise în Vrancea, astfel încât continuarea cercetărilor a fost făcută la noi în județ, în condițiile în care infracțiunile analizate de la zero de procurorii vrânceni datau din anii 2013 – 2014.
Pe scurt, faptele constau în aceea că zeci de persoane obținuseră avize medicale fără să fi fost examinate de către medicii care figurau pe fişele medicale eliberate ulterior, fiind „examinate” de către inculpate, care nu aveau acest drept „raportat la pregătirea profesională”. În decembrie 2020 rechizitoriul era trimis în instanță, procurorii având de analizat în total peste 1.000 acte materiale.
Din ce se reținea la acea dată, inculpatele, deși nu aveau ca atribuții de serviciu, conform fișei postului, au „efectuat consultații medicale ale titularilor fișelor medicale fără a avea acest drept raportat la pregătirea profesională, acest aspect fiind atributul medicilor”, după care au „întocmit, în fals, prin contrafacerea scrierii”, sute de fișe medicale necesare obținerii permisului de conducere, prin completarea acestora la diferite specializări medicale: „Boli interne”, „Neurologie”, „Psihiatrie” – „O.R.L.”, „Chirurgie ortopedie”, „Oftalmologie”, „atestând, astfel, o împrejurare necorespunzătoare adevărului şi anume că titularii fișelor medicale erau consultaţi din punct de vedere medical de o persoană calificată, respectiv medic, şi că diagnosticul „apt” inserat în fişele medicale reflecta realitatea, când, în fapt, examenul medical nu era realizat de către persoane autorizate, activitatea fiind una pur formală”. Asistentele completau inclusiv rubricile privind conluziile examinării medicale. O altă femeie, „în calitate de administrator al (…), în perioada 08.03.2013 – 08.08.2014, a întocmit şi eliberat, în fals, prin contrafacerea semnăturii medicului (…), persoană care deținea calitatea de medic șef de dispensar policlinic, un nr. de 570 de fișe medicale necesare obținerii permisului de conducere la rubricile „antecedente medicale”, „chirurgie-ortopedie” şi „concluziile medicului șef de dispensar policlinic”, după cum urmează la secțiunea „Antecedente personale” pe 221 fișe – unde la această rubrică apare impresiunea de ştampilă pe numele, rubrica „chirurgie-ortopedie” pe 222 fişe unde la această rubrică apare impresiunea de ştampilă pe numele, la rubrica „concluziile medicului sef de dispensar policlinic” pe 127 fişe unde la această rubrică apare impresiunea de ştampilă pe numele, şi fără ca societatea să deţină autorizare pentru eliberarea unor astfel de fişe, la data de (…) fiind autorizată pentru examinarea ambulatorie a candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere pe durata unui an, fără ca ulterior să se mai solicite prelungerea termenului (…)”.
În februarie 2021, judecătoria s-a pronunțat pe cameră preliminară, fiind constatată „legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. (…) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, privind pe inculpatele (…)”, trimise în judecată pentru „săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnatură privată în formă continuată”.
La acel moment, conform procedurii, s-a dispus „începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatele”, iar apoi a demarat judecata pe fond. Doi ani mai târziu, în martie anul acesta, soluția judecătoriei a fost de „încetarea procesului penal pornit faţă de inculpatele : (…) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”.
Unica măsură care a putut fi luată, conform legii, a fost aceea de a desființa „în totalitate înscrisurile – fișe de consultații medicale pentru conducători de autovehicule (…) (excepţie rubrica de pe coloana „Data examinării”), (…) (excepţie rubricile primelor două coloane), (…) (excepţie rubrica de pe coloana „Data examinării”), (…)”, hotărâre care a putut fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
Foto cu rol ilustrativ, sursa pexels.com