Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

FOTO: Șah – Ultimul turneu al Cupei Mărțișor

„Cupa Mărţişor” a continuat cu turneul şahiştilor de la U11 până la U14, la care au fost invitaţi şi cei mai buni de la turneele copiilor mai mici desfăşurate anterior. Pe primele nouă locuri s-au clasat în ordine: Mustăţea Eduard-Ştefan (cu toate partidele câştigate), Ailincuţei David-Constantin, Toia Filip-Andrei, Moldoveanu Adrian, Mălureanu Andrei, Duţă Ştefan, Oţelea-Antonesi Mihai, Pavel Darius-Andrei şi Sandu Teodor. Pe ceilalţi îi vom enumera în ordine alfabetică: Bocu David, Dumitraşcu Luca, Gheorghinoiu Matteo, Hagiu Dimitrie, Hagiu Ştefan şi Manolache Alexandru-Eduard. Primii trei din clasament au primit cupe.

Faptul că turneele s-au desfăşurat nu în paralel, ci în serie, a dat posibilitatea mai multor şahişti care s-au remarcat la turneul vârstei lor să participe şi la următorul turneu. Un caz aparte este cel al lui Ailincuţei David-Constantin care, după ce a câştigat turneul vârstei lui, a participat şi la al doilea şi la al treilea deoarece la al doilea turneu s-a clasat pe locul al doilea şi a intrat în rândul celor invitaţi să participe şi la următorul turneu. Dar nu numai că a participat la trei turnee, dar a şi intrat în posesia a trei cupe, una de locul întâi de la categoria lui de vârstă şi două cupe de locul al doilea la următoarele două categorii de vârstă. Organizatorii competiţiei au fost Mihai Strîmbu şi Anton Soare.

Următoarea competiţie de genul acesta (turnee pe grupe de vârstă, în perioade diferite, fiecare cu fiecare, pe parcursul mai multor zile, turneu separat pentru fete şi cu invitaţi dintre cei mai buni de la un turneu să participe la următorul turneu) va începe marţi 4 aprilie, de această dată începând cu fetele, iar grupele de vârstă vor fi puţin restructurate (numai până la U12 şi nu U14, deoarece cu şahiştii de U 13 şi U 14 este mai greu de desfăşurat concursuri de mai multe zile, aceştia având o frecvenţă imprevizibilă/ neregulată). Aceşti şahişti vor desfăşura concursurile tradiţionale de o zi, uneori două, sistem elveţian la sfârşit de săptămână sau în vacanţe în orice zile ale săptămânii în aceleaşi competiţii cu juniorii mai mari în turnee comune cu aceştia sau turnee rezervate numai vârstei lor.

Anton SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?