Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Judecat pentru abuz de încredere, după ce a refuzat restituirea a 10 capre, 2 oi și un țap

Un vrâncean care deține o stână în județ a fost trimis în judecată pentru abuz de încredere în legătură cu mai multe animale pe care ar fi refuzat să le restituie proprietarului de drept, în toamna anului 2021. Chiar dacă nu a mai recunoscut că a primit la stâna sa în primăvară cele 10 capre, 2 oi și un țap aparținând celui care s-a constituit parte vătămată, probele strânse în dosar nu au fost tocmai în favoarea inculpatului. De altfel, acesta a putut fi audiat doar ca martor, iar ulterior a plecat din țară, astfel că nu i-a mai fost luată declarație și în calitate de suspect sau de inculpat. Bărbatul a aflat totuși acuzațiile oficiale telefonic, iar luna trecută judecătorul de cameră preliminară a constatat „legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul (…), privind pe inculpatul (…), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere. Constată legalitatea administrării probatoriilor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul (…)”.

În rechizitoriul la care se face referire, se preciza că ancheta a pornit în noiembrie 2021, după o sesizare a părții vătămate, care s-a plâns că inculpatul refuzase să îi restituie animalele pe care le-a predat la stână în primăvara aceluiași an, cu scopul de a le păzi pe timp de vară (conform obiceiului, pentru pășunat, îngrijire și muls), cauzând astfel un prejudiciu estimat la 4.000 lei. Din ce a declarat proprietarul animalelor, ani de-a rândul apelase la servicile inculpatului, pentru că îl știa om serios, însă acesta din urmă a negat că ar fi primit caprele, oile și țapul, în contextul în care un cumnat de-al părții vătămate, care lucrase la stână, își părăsise locul de muncă. În timpul anchetei, mai mulți martori au confirmat că animalele fuseseră predate la stâna inculpatului pentru pășunat, chiar acestuia din urmă.

Sursa foto: Pavel Bondarenko – pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?