Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

FOTO: Fotbal județean – Potop de goluri în prima etapă a returului superligii Vrancei

  • Au fost marcate 42 de goluri în șase partide

Returul superligii Vrancei a debutat la finalul săptămânii trecute cu primele cinci clasate în rol de gazde. Rezultatele strânse din Cupa României, care lăsau să se întrevadă jocuri echilibrate în campionat, au fost contrazise de scorurile cu care s-au încheiat toate cele șase partide. La Gugești nu a fost presupusul derbi anunțat de istoricul meciurilor dintre Victoria și Viitorul Mărășești! Gazdele s-au impus la mare diferență și par decise să continue ritmul impus competiției în prima sa parte. Cu o echipă întărită mult prin venirea în poartă a lui Alexandru Apenciucesei, în linia de fund a lui Bratu și în atac a golgeterului Predoiu, toți de la CSM Focșani 2007 și cu pregătirea la zi, dar și cu ceilalți jucători în formă, Victoria a câștigat cu 7-0! Au marcat Costin, de patru ori, Predoiu, de două ori și Călin o dată.

La Adjud, CSM 1946 a administrat Trotușului Ruginești un 12-0 care o mai apropie ca golaveraj de gugeșteni. Au marcat Ungureanu, de 4 ori, Agbleta și Vartolomei, de câte 3 ori, Mocanu, o dată.

Tot 7-0 a fost și la Panciu în partida gazdelor cu Prosport. Au înscris Ciprian Dumitriu, de 3 ori, Florin Ciubotaru, de 2 ori și Popa.

Cu aceleași scoruri, 4-1, s-au încheiat meciurile Sportului Ciorăști cu Tractorul Nănești, autorii golurilor fiind Florin Potorac, Simion, Tudose și Lădaru, respectiv, Feraru și CSC Dumbrăveni, la Sihlea, cu Voința, marcatori fiind Cosma, pentru gazde respectiv, Ursu – 2, Botez și Chiriac pentru oaspeți.

Cu 4-2 s-a încheiat întâlnirea dintre ACS Homocea și Siretul Suraia. Au înscris Alexe, Bulimar, Făcăoară și Nechita, respectiv Lețu și Militaru.

În etapa viitoare este programat un singur meci al cărui rezultat poate avea impact asupra părții de sus a clasamentului, Sportul Ciorăști – FC Panciu.

Program:

Sâmbătă, 25 martie, ora 15:00, CSO Viitorul Mărășești – Voința Sihlea și CSM Adjud 1946 – CS Prosport; ora 16:00, Sportul Ciorăști – FC Panciu; ora 16:30, CSC Dumbrăveni – ACS Homocea.

Duminică, 26 martie, ora 11:00, Tractorul Nănești – Victoria Gugești și Siretul Suraia – Trotușul Ruginești

Clasament: 1. Victoria Gugești – 36 puncte; 2. CSM Adjud 1946 – 33 puncte; 3. FC Panciu – 28 puncte; 4. Sportul Ciorăști – 27 uncte; 5. ACS Homocea – 22 puncte; 6. CSO Viitorul Mărășești – 18 puncte; 7. CSC Dumbrăveni – 15 puncte; 8. Siretul Suraia – 15 puncte; 9. Tractorul Nănești – 12 puncte; 10. Trotușul Ruginești – 6 puncte; 11. CS Prosport – 3 puncte; 12. Voința Sihlea – zero puncte.

Surse foto: Facebook Victoria Gugești, Facebook CSM Adjud 1946, Facebook Sportul Ciorăști

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?