Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

GALERIE FOTO: Odobești. Cursuri de prim ajutor pentru cadre didactice și părinți la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1

În cadrul parteneriatului „Primul ajutor în școli”, încheiat între Grădinița cu program prelungit nr.1 Odobești și Școala Postliceală Sanitară „Hippocrate”, joi, 16.03.2023, a avut loc prima activitate la care au participat 11 cadre didactice. Activitatea a debutat cu explicațiile și exemplificările doamnei profesor Raluca Buzatu privind procedura corectă de spălare și dezinfectare a mâinilor, urmată apoi de ceea ce presupune o evaluare primară a situației în care există o victimă pentru a stabili dacă aceasta este conștientă sau inconștientă. Sub îndrumarea doamnei profesor, studenții Școlii Postliceale Sanitare au exemplificat apoi cum se execută corect masajul cardiac extern atât la adult, cât și la copil, inclusiv sugar și nou-născut. De asemenea, au fost explicate și exemplificate etapele recunoașterii și tratării dezobstrucției căilor respiratorii, acordarea primului ajutor în caz de convulsii febrile la copii, precum și tehnici de bandajare în cazul traumatismelor osteo-articulare.

Doamna Violeta Ghetla, directoarea Grădiniței cu Program Prelungit nr.1 Odobești, a subliniat faptul că acest parteneriat s-a născut ca urmare a unor situații concrete cu care s-au confruntat cadrele didactice de-a lungul timpului. În săptămâna următoare va avea loc o altă întâlnire la care vor participa celelalte cadre didactice, iar în cadrul programului „Școala altfel”, ce se va desfășura în perioada 27-31 martie 2023, doamna profesor Raluca Buzatu, împreună cu studenții, va avea o activitate și cu părinții copiilor din unitate.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?