Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Handbal, Liga Națională – Victoria, ca datorie!

  • CSM Focșani 2007 – CSU din Suceava sâmbătă, 18 martie ora 17:30, Sala Polivalentă

Campionatul Ligii Naționale de Handbal a intrat în ultima turnantă. Mai sunt șase etape până la final cu echipa Focșaniului foarte bine poziționată pentru o nouă participare la o cupă europeană. Chiar dacă în cea mai recentă evoluție în Sala Polivalentă a falsat, a beneficiat de eșecul CSM București acasă în partida cu Potaissa Turda și a rămas pe locul 5, la egalitate de puncte cu Steaua, aflată pe locul 4. Iar până la ultima etapă va întâlni și pe Steaua și pe CSM București, toate trei fiind direct implicate în disputa pentru locurile 4, 5 și 6. Este greu de prevăzut cum se vor încheia meciurile cu cele două echipe de, cam, aceeași valoare. De aceea este foarte important ca focșănenii să scoată maximum din partidele în care evoluează acasă unde au susținerea excepționalului lor public. Victoria lor devine datorie din dublă perspectivă: le-ar conserva șansele pentru un loc de cupă europeană și i-ar bucura pe suporterii care le sunt alături și când au jucat excepțional și când jocul nu le-a mers așa cum și-au dorit-o.

Întâlnirile cu sucevenii au fost mereu dificile pentru CSM Focșani 2007, indiferent unde au avut loc. În cel mai recent joc al lor cele două formații au terminat la egalitate la Suceava. Oaspeții de sâmbătă ai Focșaniului sunt la un punct de locurile de baraj pentru rămânerea în Ligă și vor veni să plece de aici cu punct sau puncte. Gazdele nu pot avea ca obiectiv decât să câștige. Au valoarea necesară pentru aceasta, vor fi învățat din semieșecul cu Odorheiu Secuiesc și cred că își vor adăuga sâmbătă seara 3 puncte celor 37 adunate cu muncă grea, dar frumoasă vreme de 20 de etape.

Meciul dintre CSM Focșani 2007 și CSU din Suceava va fi arbitrat de Mihai Pîrvu, din București și Mihai Potîrniche, din Buzău iar observarea va fi asigurată de Adrian Dima, din Galați.

În urma tragerii la sorți a tricourilor pentru meciul CSM Focșani 2007 – CSM Odorheiu Secuiesc au ieșit câștigătoare numerele 4197, 4351 și 4229.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?