Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

VIDEO: Proiectul „Vrancea Curată“ va deveni operațional din luna iunie

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, speră ca în iunie 2023 să fie încheiat contractul cu operatorul pentru „Concesiunea serviciului de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Haret, Comuna Movilița, inclusiv Stație de sortare și stație de compostare și a Stațiilor de Transfer pentru deșeurile municipale și deșeurile similare Focșani, Adjud, Vidra, Gugești”. „Acest lucru ne va aduce un plus în ceea ce privește managementul deșeurilor, iar în acest moment suntem în situația de a demara procedura pentru elaborarea documentației pentru licitația prin intermediul căreia va fi desemnat operatorul pentru colectarea și transportul deșeurilor, conform datelor transmise de administrațiile locale“, a afirmat președintele Cătălin Toma. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Vrancea Curată”, care a avut loc ieri la sediul Consiliului Județean Vrancea.

Proiectul de investiții „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor“, cunoscut și sub numele de „Vrancea Curată“ a fost finalizat și ar urma să fie operațional de anul acesta. Valoarea totală a proiectului este de 47.485.565 lei, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

În urma încheierii proiectului, au fost îndepliniți indicatorii de performanță stabiliți: a fost finalizată Stația de compostare din cadrul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret, s-au construit cele 597 de puncte de colectare a deșeurilor din zona rurală a județului Vrancea și au fost furnizate echipamentele de colectare din mediul rural, precum și cele din mediul urban, s-au achiziționat utilajele și echipamentele ce deservesc Stațiile de transfer și Centrul de management integrat al deșeurilor de la Haret.

De asemenea, în cadrul primei faze a proiectului, s-au construit Stațiile de transfer de la Focșani – Golești, Adjud și Vidra, precum și cele 6 platforme de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice de la Focșani – Mândrești (2), Adjud, Mărășești, Panciu și Odobești. „Este un proces complex, pentru că este vorba despre un proiect major pentru județ, de o mare importanță pentru modul în care va arăta în următorii ani județul nostru din punctul de vedere al colectării deșeurilor și al îndeplinirii obiectivelor de mediu. Îi asigur pe vrânceni că facem toate eforturile posibile, cu respectarea legislației în vigoare, pentru ca acest proiect să devină funcțional cât mai curând”, susține președintele Consiliului Județean Vrancea.

Pentru funcționalitatea proiectului SMID este necesară parcurgerea următoarelor etape: Atribuirea contractului de concesiune a activității de management și operare a CMID, pentru care autoritatea contractantă este CJ Vrancea; Atribuirea contractului pentru colectarea și transportul deșeurilor din județul Vrancea, pentru care autoritatea contractantă este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curata”.

Pentru punerea în funcțiune a sistemului de management al deșeurilor, este în derulare licitația publică pentru ”Concesiunea serviciului de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Haret, Comuna Movilița, inclusiv Stație de sortare și stație de compostare și a Stațiilor de Transfer pentru deșeurile municipale și deșeurile similare Focșani, Adjud, Vidra, Gugești”. Principalele activități care vor fi derulate în baza contractului constau în: administrarea CMID, sortarea și valorificarea deșeurilor municipale la CMID, compostarea deșeurilor și valorificarea compostului, depozitarea controlată a deșeurilor municipale în Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Haret, operarea și administrarea Stațiilor de transfer Focșani, Adjud, Vidra și Gugești, transportul deșeurilor reziduale de la stațiile de transfer la CMID Haret.

Astfel, vor fi îndeplinite obiectivele proiectului: gradul de acoperire a colectării în zona urbană va fi de 100%, iar în zona rurală de 90%, va fi introdus în zona rurală sistemul de colectare separată a deșeurilor din ambalaje și biodegradabile, iar volumul deșeurilor mixte la depozitele de deșeuri va fi redus cu 40%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?