Volei junioare – Fetele Focșaniului au câștigat fără emoții la Constanța

0
61
  • Laguna Constanța – CSS Academika Focșani 0-3 (14-25, 13-25, 12-25)

Voleibalistele de la CSS Academika Focșani au jucat, ieri, în deplasare, la Constanța, partida cu formația locală Laguna, în Grupa Elită B a Campionatului Național. Fetele antrenate de profesorii Mihaela Tașkiran și Petrică Damian s-au impus cu lejeritate, deși CSS a fost lipsită de câteva titulare, accidentate, ceea ce le-a permis cadetelor Cristina Păsculescu și Elena Fătu să joace pentru echipa de junioare, din al cărei lot făceau parte. Scorul 3-0 (14-25, 13-25, 12-25) este edificator pentru diferența da valoare dintre cele două combatante. Calificate în turneul semifinal și aflate pe locul 2 în grupă, focșănencele vor juca – pentru frumusețea voleiului, altă miză neavând – cu Dinamo București, echipa de pe primul loc, duminică, 19 martie, în Sala Polivalentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here