Pe Ionuț Durac l-am întâlnit la Târgul Mărțișorului organizat în Piața Unirii din Focșani. Îmbrăcat în costum popular, tânărul cioplea o lingură de lemn cu multă precizie și concentrare. Am îndrăznit să-l opresc din lucru pentru a sta puțin de vorbă. Originar din Mărășești, Ionuț Durac se mândrește cu faptul că provine „dintr-o frumoasă familie de rudari‟ în care prelucrarea lemnului a fost dusă la rang de artă. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, a învățat să lucreze în lemn de la bunicul său, Marin Durac, care, din păcate, nu mai este în viață. „Cred că de mic copil am fost atras de tradiții și obiceiuri pentru că, locuind în curte cu bunicii, într-un fel sau altul, m-au influențat pozitiv și am prins drag de meșteșug‟, spune vrânceanul. Prima pasiune pe care a descoperit-o încă din copilărie a fost dansul popular. Visând să ajungă un mare dansator, Ionuț a început să studieze costumul tradițional și, ușor, ușor, a început să vadă frumusețea moștenită de la străbuni.
Din moment ce bunicul lucra în atelierul de sculptură cu obiecte ascuțite, „abia la 16 ani am avut voie să intru în atelier și să lucrez și eu. Pentru prelucrarea lemnului, și transformarea lui în linguri, coveți, fusuri, scaune sau diverse alte obiecte, noi, rudarii, lucrăm cu unelte și scule specifice, de la drujbă, până la toporul tip pană, bardă, cuțit sau cuțitoaie‟.
Absolvent al Școlii Populare de Artă Nereju
Ionuț Durac a urmat cursurile Liceului Tehnologic „Eremia Grigorescu‟ Mărășești, profil Economic și spune că nu a fost „un elev de 10 pe linie‟, în schimb a învățat „cât a trebuit‟. Decoperind dragostea față de tradiție și etnografie, Ionuț a ales ca, timp de doi ani, să urmeze cursurile Școlii Populare de Artă la Nereju, învățând de la familia Lupașcu cum să respecte și să ofere lemnului diverse forme și întrebuințări. Din 2018, tânărul colaborează cu Centrul Cultural Vrancea, fiind deseori invitat la diverse târguri, festivaluri și expoziții.
Cu toate că în 2022 a absolvit Facultatea de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare‟ din Suceava, Ionuț Durac lucrează în prezent în Anglia, într-un domeniu total diferit față de pregătirea sa universitară. De ce lucrează în străinătate? „N-am găsit un loc de muncă în țară pentru că vreau să lucrez în învățământ. Trebuie să dau titularizarea anul acesta, și apoi o să lucrez ca profesor de geografie. Nu am ales o localitate anume, dar vreau să predau în Vrancea. În același timp, vreau să lucrez și produsele pe care le fac eu din lemn‟, spune el.
Acolo, printre străini, simte dorul de casă, lipsindu-i „căldura și blândețea românilor‟, însă este sigur de faptul că în curând se va întoarce și va rămâne definitiv acasă. „În anii de facultate am învățat că oamenii sunt diverși, iar diversitatea înseamnă frumusețe. Când spui om, te gândești la o complexitate de lucruri. Cred că țăranul român a fost dintotdeauna geograf. Dacă stăm bine să examinăm o cămașă tradițională de femeie, aceasta ne arată exact cum pe umeri puneau luceferii – bolta cerească, cum mai jos puneau încrețul ornamental care simboliza pământul și fertilitatea sa, iar mai jos, pe mânecă, se brodau «râuri» care simbolizează rețeaua hidrografică‟, explică Ionuț Durac.
„Ar fi păcat ca tradiția să se piardă‟
Când vorbește despre pasiunea lui, fața i se înseninează, iar vocea transmite emoție pură. Cu multă sinceritate în glas și o ușoară melancolie, Ionuț spune că nu vrea ca tradiția să se piardă pentru că „familia mea provine dintr-o mare familie de rudari ai cărei membri au făcut asta toată viața. Iar dacă eu nu mai continui meșteșugul, s-ar pune punct la părinții mei. Ar fi păcat ca tradiția să se piardă‟. De un scaun sau o lingură de lemn avem cu toții nevoie, iar meșteșugul lui Ionuț este apreciat de mulți oameni care, „văzând ce fac eu pe Facebook, m-au contactat și am comenzi din țară‟.
„Majoritatea oamenilor cer diferite platouri din lemn pe care le văd mergând la restaurante. Îmi trimit câte o poză, iar eu le reproduc. Cred că aș putea să fac și stolerie pentru geamuri sau mobilierul țărănesc. Lucrez atât cu materie primă uscată, cât și verde. Spre exemplu, plopul și salcia se lucrează mai bine când sunt uscate, pe când teiul îl lucrăm de verde. Cel mai durabil lemn este cel de salcie. Când vine vorba de exterior, în general, se folosesc lemne de esență tare cum ar fi stejarul și fagul‟, spune tânărul.
Care sunt planurile de viitor? „Vreau să devin profesor de geografie și să lucrez în continuare produsele mele, astfel încât să le ridic la rang de artă. De-atâtea sute de ani, străbunii noștri au trăit cu aceste obiecte în casă, iar acum lumea este într-o continuă schimbare și trebuie să evoluăm. Dar de ce să uităm ce a fost în trecut? Vedem foarte bine că lucrurile din trecut rezistă sute de ani. Dacă mai aveți pe acasă covoare/scoarțe sau alte lucruri făcute manual, să le păstrați cu sfințenie pentru că nu mai sunt oameni care să le lucreze. Spre norocul nostru, mai sunt centre culturale în țară, cum este și cel de la Focșani, care încearcă să promoveze și să păstreze tradițiile nealterate‟, conchide Ionuț Durac.
Prin urmare, nu lăsați tradiția să moară și prețuiți ceea ce ne-au lăsat drept moștenire străbunii noștri!
