Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Șofer de 78 de ani, condamnat pentru un accident mortal din 2021

Un bărbat în vârstă de 78 de ani, originar din județul Bacău, a fost condamnat la închisoare cu suspendare în urma unui accident rutier produs în iunie 2021, soldat cu decesul unei femei. Accidentul s-a produs în zona staţiilor Peco „UMB”, și, chiar dacă victima se afla pe trecerea de pietoni, șoferul nu i-a acordat prioritate, astfel că a acroșat-o. Victima a fost transportată la spital, unde a decedat câteva ore mai târziu. Din ce avea să declare soțul victimei, în ziua respectivă ajunsese în parcarea popasului împreună cu aceasta și fratele său, toți trei angajându-se în traversarea drumului DN2 E85, pe marcajul pietonal, moment în care femeia a fost lovită de autoturismul condus de inculpat cu viteză excesivă. În ceea ce îl privește pe inculpat, acesta a declarat că abia când a ajuns în apropierea trecerii de pietoni a văzut că din stânga sensului său de mers au început să traverseze drumul trei persoane, și că bărbaţii s-au oprit din traversare aproape de axul drumului, dar femeia şi-a continuat deplasarea, moment în care a acroşat-o cu partea frontală a autoturismului.

Chiar cu această scuză, instanța l-a găsit vinovat pe șofer de ucidere din culpă. În timpul anchetei, soțul victimei a precizat că nu are pretenții materiale de la șofer, constituire de parte civilă existând doar din partea serviciului de ambulanță. „(…) condamnă pe inculpatul (…), la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de uciderea din culpă, (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, (…) pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Mun. Bacău, jud. Bacău sau la Primăria Bacău – Căminul de Bătrâni Bacău, jud. Bacău pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. (…) admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata sumei de 222,36 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu transportul numitei (…). Ia act de faptul că persoana vătămată (…) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. (…) obligă inculpatul la plata sumei de 1.300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în sentință.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?