Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

GALERIE FOTO: Uniristul Alexandru Isac va merge în SUA la etapa mondială a competiției FIRST Tech Challenge. El se va întâlni cu reprezentanți ai Google, NASA și Amazon

Vrancea are mulți tineri talentați, iar unul dintre ei este Alexandru Isac, elev în clasa a XI-a C la Colegiul Național „Unirea‟ Focșani. Membru al echipei de robotică Brickbot CNU, adolescentul s-a făcut remarcat în cadrul sezonului de anul acesta al competiției de robotică BRD FIRST Tech Challenge (FTC) România, organizată de ONG-ul „Nație prin Educație‟. În cadrul etapei naționale a FTC, care a avut loc zilele trecute la București, Alexandru Isac a obținut premiul „Dean’s List Finalist‟ și urmează să plece în aprilie a.c., în Houston, Statele Unite ale Americii, unde se va desfășura etapa mondială a FTC.

«Dean’s List Finalist» este singurul premiu individual din cadrul competiției și presupune faptul că elevul nominalizat va deveni un fel de ambasador al FIRST Tech Challenge. Concret, voi merge în State, alături de alți trei elevi din țară nominalizați la acest premiu, și voi vorbi cu invitații speciali de la Google, NASA și Amazon despre această competiție de robotică, despre tematica ei, inspirându-le cumva valorile FIRST. Am fost propus pentru acest premiu încă din luna ianuarie, selecția fiind făcută de cei doi mentori ai echipei noastre de robotică, domnul Adrian Colin și doamna Codruța Preda, în baza muncii depuse în decursul celor două sezoane‟, explică Alexandru Isac.

Competiția FIRST Tech Challenge (FTC) România, un pas mai aproape de viitor

Alexandru Isac este absolvent al Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare‟ Focșani și spune că a descoperit robotica încă din clasa a VII-a, când „membrii Brickbot CNU de atunci au venit la noi la școală pentru a ne prezenta echipa și activitățile desfășurate‟. Pasionat încă din copilărie de informatică, alegerea profilului Matematică-Informatică a fost o decizie rapidă și ușoară. De la puștiul care îi ajuta pe colegi și prieteni „reparându-le calculatoarele‟, Alexandru a devenit un adolescent pasionat de tehnologie, care visează să îmbine știința, matematica și informatica, devenind un expert în domeniul său de activitate.

Competiția FIRST este organizată de Asociaţia «Naţie Prin Educaţie», fiind cel mai mare concurs de robotică de la noi din ţară care reunește echipe de elevi pasionaţi de această ştiinţă. Înființată în 2016, în prezent, Brickbot CNU are 12 membri plus voluntari pe care-i pregătim pentru sezonul viitor, când majoritatea dintre noi vom fi în clasa a XII-a și ne vom retrage din echipă. Eu sunt liderul Departamentului de Mecanică încă din sezonul trecut, când a fost primul meu an de robotică‟, mai spune Alexandru Isac.

În cazul lui Alexandru, viitorul sună bine. Se gândește fie să studieze la Universitatea Politehnica din București, fie la un centru universitar din străinătate, cum ar fi Universitatea Groningen din Olanda. Adolescentul se gândește și la o a doua facultate, una în domeniul științelor economice, pentru a-și dezvolta și latura antreprenorială. Până atunci, se pregătește emoțional pentru experiența din America. „Când mi-am auzit numele pe scenă, și am aflat că o să merg în State, n-am mai știut de mine. Am primit vestea cu foarte multă emoție.Vreau să mulțumesc tuturor, pentru că n-aș fi fost atât de motivat dacă nu avem acești mentori minunați. Mulțumesc și echipei pentru că, deși câteodată poate nu a mers totul așa cum ne-am dorit, ne-am motivat unul pe celălalt și am învățat multe unii de la alții, formându-ne ca un fel de familie. Membrilor echipei viitoare le doresc tot succesul, asigurându-i că atât eu, cât și colegii mei, vom fi acolo să-i ajutăm‟, mai adaugă Alexandru Isac.

În 2019, un alt unirist, Andrei Istudor, a participat la această competiție în SUA, alături de unul dintre mentorii Brickbot CNU, profesorul Adrian Colin. „Se întâmplă din nou…un unirist, Alexandru Isac, de la echipa Brickbot CNU, va reprezenta România la etapa finală a competiției FTC, Houston, USA! Bravo Alexandru, bravo Colin Adrian, pasiunile sunt câteodată răsplătite!”, a scris pe facebook profesorul Cornel Noană, directorul CNU.

Îl felicităm pe Alexandru Isac pentru performanța lui și-i dorim mult succes în viitor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?