Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

GALERIE FOTO: Karate SKDUN – Irina Paraschiv, de două ori campioană a României la tineret

  • Focșănenii de la CSM 2007 și Satori au obținut încă patru titluri de campioni, 11 de vicecampioni și 23 de medalii de bronz

Campionatul Național de karate SKDUN care a avut loc la Voluntari, în Sala Gabriela Szabo, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a încheiat cu rezultate remarcabile pentru sportivii de la CSM 2007 și CS Satori Focșani. Performera delegației focșănene a fost campioana mondială de tineret, studenta Irina Paraschiv, care a devenit de două ori campioană a României și medaliată cu aur, la kumite shobuippon si shobusanbon – tineret 18-21 ani! Alți patru sportivi focșăneni au câștigat titluri de campioni naționali: Cristian Milea, la kumite shobuippon juniori 16-17 ani, Bianca Șerban, la jiyu kumite minicadeți 12-13 ani, Tudor Necula la kumite shobuippon copii 8 -11 ani și David Stamate, la kata copii 3 10-11 ani.

Au câștigat titlurile de vicecampioni naționali și au primit medalii de argint Andreea Constantin la kihon ippon kumite minicadeti 12-13 ani, Mario Dogaru la jiyu kumite minicadeti, David Pană, la kihon ippon kumite minicadeți, Bianca Șerban la kata minicadeți, Ciprian Merloiu, la jyu kumite junior, Cosmin Mihu, la kihon ippon kumite copii 3, Maria Topșa, kihon kumite copii 1, Rareș Ursu, la kata copii 2 , kihon ippon kumite și kihon sanbon kumite, Sofia Vicol, la kihon ippon kumite copii 2.

Pe locul 3 cu medalii de bronz au încheiat competiția Dorinel Ciolan, la kumite shobuippon și shobusanbon seniori, Andreea Constantin, la jiyu kumite minicadeți,

Mario Dogaru, la kihon ippon kumite minicadeți, David Fusaru, la kata copii 1 (4-7 ani), Dragoș Marin, la kata cadeți, Tudor Necula, la kumite shobusanbon copii, David Pană, la kata cadeți și jiyu kumite cadeți, Bianca Șerban, la kihon ippon kumite minicadeți, Eusebiu Velisar, la kumite shobusanbon cadeți, Flavius Vlad, la kata copii 3 și jiyu kumite copii 3, Vlad Bucuroiu, la kihon ippon kumite copii 1, Rareș Cherciu, la kihon ippon kumite copii 2, Ana Maria Dediu, la kihon ippon kumite junior, Marina Drăghici, la kihon ippon kumite minicadeți, Alexia Enache, la kihon ippon kumite junior, Denis Marin, la kata copii 1, Cosmin Mihu, la kata copii 3, Maria Topșa, la kata copii 1, Sofia Vicol, la kihon sanbon kumite copii 2 și Ștefan Nedelcu, la kihon kumite copii 1. ”Alexandros Arbanas, Ștefan Moisă, Ioana Mutica, Alex Radu, Lucian Șerban și Topșa nu au reușit să urce pe podium, dar s-au comportat onorabil și sunt sigur ca vor apărea în scurt timp și rezultatele” – sensei Daniel Fusaru, președintele Secției de Arte Marțiale de la CSM Focșani 2007 și al CS Satori Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?