Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

GALERIE FOTO: Judo – Vrâncenii, două medalii de aur și trei de bronz la Campionatul Național U 21

Campionatul Național de judo U 21 a avut loc la Focșani, în Sala Polivalentă, sâmbătă, 4 martie, în organizarea excelentă – aprecierea aparține reprezentanților FR Judo – a Asociației Județene de Judo. Nu doar organizarea a fost de nivel foarte bun, ci și prestația judoka de la cluburile vrâncene, ai căror sportivi au obținut cinci medalii – două de aur și trei de bronz. Au devenit campioane ale României la U 21 Giorgia Hagianu, la 48 kg, Silvia Pomană, la 52 kg., ambele elevele senseiului Adrian Moldoveanu, la CS Unirea Focșani. De la același club, Denisa Maria, la 78 kg. s-a clasat a treia și a obținut medalia de bronz, ca și Ionuț Maholea, de la LPS CSM Focșani 2007 – antrenori, Stănică Grosu și Marinel Palade – și Fabrizio Mucenica, de la CSS Focșani, antrenat de sensei Dumitru Sandu Zisu, la +100 kg. Pe locul 5 s-au clasat Iulia Moldoveanu – CS Unirea, care nu a mai putut lupta pentru medalii după se s-a accidentat la un umăr, Tiberiu Caba și Ioan Ciută, de la LPS CSM Focșani 2007.

Un alt judoka focșănean, Denis Stoica, acum la CSM Constanța, antrenat de sensei Iulian Surlă, a câștigat medalia de argint la -100 kg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?