Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605
Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605

GALERIE FOTO: Sportivi de la Dragon Taekwondo Focșani medaliați la Campionatul Național Școlar

Campionatul Național Școlar la taekwondo Clasa Ai, ale cărui întreceri au avut loc în Sala Polivalentă din București la sfârșitul săptămânii trecute, s-a încheiat cu un frumos succes al sportivilor pregătiți de sensei Cristi Mălureanu la CS Dragon Taekwondo Focșani. Clubul focșănean a avut în concurs patru sportivi elevi care au obținut trei medalii. La Juniori mici +40 kg., Ștefan Voicu s-a clasat pe primul loc având două meciuri câștigate, dintre care, unul prin KO, și a fost desemnat cel mai bun sportiv al categoriei Juniori mici. Tot pe primul loc a încheiat concursul, la Juniori -63 kg., cu trei meciuri câștigate, Ștefan Vasilache iar la copii 1 -35 kg., Ianis Fodolică a terminat pe poziția a 2-a, cu un meci câștigat. Andreea Enache a terminat competiția pe poziția a cincea la -55 kg.

În clasamentul general pe școli la categoria Juniori Mici – sportivii sunt elevi la Școala nr. 2 Focșani – CS Dragon Focșani s-a clasat pe locul al doilea.

Antrenorul Cristi Mălureanu, managerul CS Dragon Taekwondo, de la care am primit și fotografiile ce însoțesc articolul, mi-a spus că este mulțumit de evoluția elevilor săi la Campionatul Național Școlar care a constituit pentru sportivi un foarte bun prilej de verificare a nivelului de pregătire cu puțin timp înainte de Campionatul Național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?