Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605
Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605

Scrisoare emoționantă, adresată de o pacientă care a învins cancerul, doctorului Mihai Dumitrescu de la Spitalul Județean

Viața ne oferă multe momente extraordinare, uneori mici, alteori mari încercări, suișuri, coborâșuri și, câteodată, ne pune în fața unei experiențe înspăimântătoare – lupta cu o boală cumplită.
În acel moment ajungem față în față cu medicii în care ne punem imensa speranță și, potrivit cazului, ajungem să descoperim chirurgii. Sunt acei oameni cu minți și mâini dumnezeiești care, după ce scot ce e bolnav în tine, formațiuni de toate mărimile, arătând hidos probabil, tot felul de grozăvii ce se nasc uneori în corpul uman, rupturi, anomalii pe care au puterea să le scoată milimetru cu milimetru, să le corecteze, să gândească soluții pentru cazuri grave de moment, uneori critice, în intervenții ce pot dura și până la 7 ore… acești oameni vin mai apoi spre tine cu un medicament la care nu ai fi sperat, care pur și simplu te dezarmează, și care se numește
omenie, blândețe, compasiune, alinare.
În următoarele rânduri este vorba despre unul dintre acești oameni care dăruiesc constant și fără măsură un cadou neprețuit –
viață și încredere în viață.

O pacientă care a trecut, timp de doi ani, prin experința cumplită a luptei cu cancerul a reușit să învingă boala, după ce a fost operată și tratată de doctorul Mihai Dumitrescu, chirurg la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon‟ Focșani.

Semnând pur și simplu așa: „pacienta dumneavoastră”, doamna a scris o emoționantă scrisoare de mulțumire, adresată doctorului Mihai Dumitrescu. Scrisoarea este „cel mai frumos cadou pe care și-l poate dori un medic”, recunoaște doctorul Dumitrescu. „Când cineva ne dovedește recunoștință, el ne dăruiește mai mult decât i-am dat”, a scris acesta, cu modestie, pe Facebook, publicând scrisoarea primită de la pacienta sa, scrisoare pe care o redăm în următoarele rânduri:

 

„Domnule doctor,

Experiența mea cu boala, spitalele și medicii se reduce la acest cancer operat și tratat în ultimii doi ani. În acest timp am avut (și am în continuare) norocul de a întâlni medici adevărați, atenți la pacient, care mi-au salvat și redat viața și care au grijă de mine.

Sunteți unul dintre medicii – Oameni pe care am privilegiul să îi cunosc, iar pentru asta am simțit că trebuie să vă asigur de adâncul meu respect și profundă recunoștință.
Vă rog, primiți încă o dată sincere și repetate MULȚUMIRI!

Cu prețuire maximă,
pacienta dumneavoastră”

 

,,

Chirurgul Mihai Dumitrescu face parte din echipa Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon‟ Focșani de la începutul lunii ianuarie a anului 2020 și începând cu data de 1 martie 2022 este director medical al celei mai mari unități spitalicești din Vrancea.
Într-un interviu pe care chirurgul Mihai Dumitrescu l-a acordat ziarului Monitorul de Vrancea, medicul a mărturisit că în acești primi ani de activitate la Spitalul Județean Focșani „a reușit să se acomodeze atât cu membrii echipei medicale, cât și cu pacienții.

Dr. Mihai Dumitrescu provine dintr-o familie de profesori, iar acest lucru spune că l-a ajutat să aleagă medicina. Părinţii lui făceau meditaţii cu elevii care se pregăteau să dea admiterea la Facultatea de Medicină, pe vremea când dr. Mihai Dumitrescu avea câţiva anişori. În Facultate, dr. Mihai Dumitrescu a studiat Medicina Generală. Apoi, în urma Examenului Naţional de Rezidenţiat, a obţinut prima poziţie pe Chirurgie Toracică, ceea ce i-a oferit şansa de a alege clinica în care dorea să facă practică, ajungând astfel la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti. Înainte de pandemia de COVID-19, dr. Mihai Dumitrescu a hotărât, alături de soția sa, să plece din București și să se stabilească într-un oraș mai mic, care să le ofere copiilor un trai echilibrat și sigur.”

Despre cariera impresionantă a tânărului doctor Mihai Dumitrescu puteți citi mai multe în amplul interviu pe care acesta l-a acordat, în urmă cu trei ani, cotidianului Monitorul de Vrancea, accesând următorul LINK.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?