VIDEO și GALERIE FOTO: Ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei

0
729

Membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei s-au întrunit sâmbătă, 4 februarie 2023, în Aula Brâncovenească a Palatului Arhiepiscopal din municipiul Buzău, în ședința anuală de lucru. Lucrările s-au desfășurat sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian și au fost precedate de slujba de Te Deum, oficiată de pr. Marian Gegea – vicar administrativ eparhial, împreună cu un sobor de părinți consilieri eparhiali și diaconi, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial.

În cadrul ședinței au fost susținute, analizate și aprobate rapoartele generale anuale ale sectoarelor Administrației eparhiale și s-au trasat obiectivele pentru anul 2023. Documentele evidențiază principalele activități derulate, în anul precedent, pe plan sacramental-liturgic, pastoral-misionar, cultural-educațional, social-filantropic și administrativ-gospodăresc.

În cuvântul de încheiere rostit cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre importanța implicării slujitorilor Bisericii în societate. „Mulțumim și dăm slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul și binecuvântarea Sa, revărsate asupra clerului și dreptcredincioșilor creștini din Eparhia noastră, evidente în activitățile bisericești prezentate de coordonatorii și ostenitorii Centrului Eparhial, din care înțelegem că, pe lângă rugăciunea particulară sau comunitară, săvârșită acasă sau în sfintele lăcașuri, asupra căreia am meditat cu predilecție anul trecut, există și o rugăciune a faptelor bune. Reflectând doar asupra lucrării social-filantropice și cultural-educaționale, despre care am luat cunoștință în cadrul acestei ședințe, ai cărei beneficiari au fost mii de copii, tineri și oameni sărmani, conștientizăm și mai mult cât de importantă și necesară este implicarea concretă a slujitorilor Bisericii în viața societății românești, mai ales în contextul socio-economic din ce în ce mai delicat în care ne trăim viața, ceea ce presupune și un suport financiar semnificativ, pe care ne străduim să-l asigurăm prin lucrarea sectoarelor productive ale Administrației eparhiale”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

De asemenea, Chiriarhul locului a evidențiat acțiunile desfășurate de Biserică pentru ajutorarea refugiaților ucraineni și i-a felicitat pe toți cei care au sprijinit lucrarea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei în cursul anului 2022. „Pomeneam mai sus despre rugăciunea faptelor, bine știind că fapta de milostenie, săvârșită spre slava lui Dumnezeu și folosul semenilor noștri, este în sine o rugăciune plasticizată a minții și a inimii, îndreptată spre aproapele aflat în suferință, strâmtorare și necaz. Este suficient să ne amintim de situația dramatică în care s-au aflat refugiații din Ucraina, din pricina războiului nedrept ce încă face victime și pagube materiale, față de care creștinii ortodocși ai Bisericii noastre și românii, în general, au manifestat solidaritate, ospitalitate și iubire frățească, îmbinând rugăciunea cu fapta cea bună. Cunoscând, așadar, activitățile desfășurate la Centrul Eparhial și protoierii, precum și la parohii și mănăstiri, pot afirma în fața frățiilor voastre că anul 2022 a fost, pentru Eparhia noastră, un an binecuvântat de Părintele ceresc cu multe roade și împliniri, drept care aducem mulțumire, cu recunoștință, Bunului Dumnezeu Cel în Treime închinat și, totodată, adresăm cuvânt de apreciere celor ce au ostenit și ne-au sprijinit concret în ducerea la îndeplinire a ceea ce ne-am propus pentru anul încheiat, al cărui bilanț a fost dezbătut și analizat astăzi”, a afirmat Ierarhul.

La finalul Adunării eparhiale, toți cei prezenți au vizionat filmul „Retrospectiva anului 2022, în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei”, realizat de Sectorul Cultural și comunicații media.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here