Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa va continua protestele la nivel naţional

Protestul naţional declanşat de Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR) va continua prin organizarea de noi acţiuni sindicale, în situaţia în care premierul României nu va invita la discuţii reprezentanţii sindicali în vederea analizei şi soluţionării favorabile a problemelor cu care se confruntă serviciile publice de ambulanţă. „La şedinţa Biroului Executiv al FNSAR din data de 31 ianuarie 2023 s-a hotărât punerea în aplicare a hotărârii Consiliului Naţional din decembrie 2022, hotărâre susţinută în unanimitate prin semnătura liderilor organizaţiilor membre FNSAR de a continua protestul declanşat, astfel că, în situaţia în care premierul României nu va invita la discuţii reprezentanţii FNSAR în vederea analizei şi soluţionării favorabile a problemelor cu care se confruntă Serviciile Publice de Ambulanţă, se va trece la următoarea etapă a acţiunilor sindicale”, se menţionează într-un comunicat al FNSAR.

Astfel, se vor organiza mitinguri la nivelul fiecărui serviciu de ambulanţă la data şi ora care urmează a fi stabilite în perioada următoare şi un miting la sediul Guvernului cu participarea liderilor sindicatelor membre în FNSAR din toate serviciile de ambulanţă. De asemenea, sindicaliştii anunţă că vor demara strângerea de semnături a angajaţilor din serviciile de ambulanţă, începând cu data de 15 februarie 2023, privind organizarea unei posibile greve de avertisment (2 ore), respectiv grevă propriu-zisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?