Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Voluntariat pentru viață la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” din Gugești

Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” din Gugești a găzduit la finele săptămânii trecute a doua activitate din cadrul parteneriatului  încheiat între unitatea de învățământ și Asociația Voluntariat pentru Viață din Mărășești. Conform datelor furnizate de Violeta Anca Grecu, directoarea unității școlare, parteneriatul își propune să încurajeze elevii să devină proactivi în sânul comunității din care fac parte, prin dezvoltarea și exersarea acelor trăsături de caracter care îi transformă în cetățeni asumați, responsabili și activi. Activitățile sunt implementate la nivelul unității școlare de trei tinere voluntare din partea Asociației Voluntariat pentru Viață din Mărășești (Cemile Buz din Turcia, Lina Edel din Germania și Laure Benou din Franța) și de un grup de profesori inimoși, care vor coordona cinci echipe din cadrul școlii. Aceste echipe vor participa în luna mai a acestui an la Festivalul pentru Voluntariat, un eveniment coordonat de o fostă elevă a școlii, Mirică Teodora, studentă anul I la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj.

Profesorii implicați în acest proiect sunt: Violeta Anca Grecu, directorul unității școlare, inspectorul școlar Rică Zaharia, profesoara Alina Maria Mirică, consilierul educativ al școlii, Silvia Sticlaru, profesor de limba română, și Valentin Grecu, profesor de informatică. După ce cu o săptămână în urmă a avut loc sesiunea de cunoaștere, în această săptămână, voluntarele au făcut o analiză de nevoi care le va ajuta să depisteze temele sociale care îi preocupă pe elevi pe baza cărora, ulterior, vor concepe, împreună cu aceștia, câteva mini proiecte de voluntariat.  Exercițiile desfășurate cu elevii sunt de o așa manieră încât îi ajută să conştientizeze atât locul lor în colectivul din care fac parte, cât şi modul în care se pot implica și contribui la bunăstarea comunității în care trăiesc. „Ne dorim să înțelegeți că vocea voastră poate și trebuie să se facă auzită, indiferent de contextul din care proveniți!” le-a spus copiilor Lina,  voluntara din Germania. „Este evidentă bucuria cu care elevii noștri se implică în astfel de activități. Dincolo de scoaterea din contextul tradițional al învățării, faptul că au ocazia de a se implica activ în problemele comunității din care fac parte pare să fie un factor mobilizator pentru ei” a spus Violeta Anca Grecu, directoarea unității școlare.

„Ne bucurăm să le fim alături elevilor noștri într-un context care îi trasformă, fără îndoială, în cetățeni asumați și implicați. Dincolo de performanțele lor academice  cu care s-au obișnuit, deja, membrii comunității, este timpul să le dovedească acestora că vor fi un sprijin de nădejde atunci când destinul comunității le va fi încredințat” a adăugat inspectorul școlar Rică Zaharia. „Întrebat cu ce gânduri pleacă acasă, unul dintre elevi ne-a spus că niciodată nu a crezut că niște copii atât de mici pot face lucruri atât de mari”, a spus și profesoara Alina Maria Mirică. „M-am bucurat foarte mult auzindu-l. Cred că aici, la Școala Gimnazială Alexandru Vlahuță Gugești, reușim să le dăruim elevilor noștri, prin intermediul acestui proiect, cele mai frumoase daruri: încrederea că pot schimba fața lumii, conștiința că ei sunt arhitecții zilei și societății de mâine”, a încheiat profesoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?