Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Doar 5% din suprafața cultivată în Vrancea este irigabilă. Cine e de vină?

Doar 5% din suprafața cultivată a județului Vrancea poate fi irigată din cauza lipsei de implicare a autorităților centrale de-a lungul timpului pentru finanțarea lucrărilor în amenajările de irigații. Aceasta este una dintre cauzele care au condus la dezastrul provocat anul trecut de secetă în agricultura vrânceană. Chiar dacă precipitațiile au fost de trei ori mai mici decât într-un an normal, pagubele fermierilor ar fi fost mai reduse dacă erau funcționale amenajările de irigații și curgea apă pe canale până la culturile agricole. În lipsa unor canale funcționale am ajuns ca în Vrancea să fie calamitate peste 70 de mii de hectare cultivate cu culturi agricole, din cele 90 mii înființate la nivelul județului. Pierderile provocate fermierilor sunt colosale. Iar despăgubirile acordate de stat acoperă doar o parte din daune. Până acum au fost acordate despăgubiri pentru o suprafață de 21 mii hectare cu culturi de toamnă și se lucrează la actul normativ prin care să fie acordate despăgubiri și pentru culturile de primăvară.

Situația sistemelor de irigații din județ a fost discutată, joi, la Colegiul Prefectural, unde prefectul Nicușor Halici și-a exprimat nemulțumirea față de lipsa de investiții din ultimii 10 ani din infrastructura canalelor de irigații, cerând accelerarea demersurilor legate de Canalul Siret-Bărăgan. „Sunt supărat pe ANIF în continuare! Dacă din fericire județul este traversat de cursuri mari de apă, cum nu sunt în multe județe, din nefericire nu a fost exploatată pozitiv această bogăție. Au fost culturi la care am avut pierderi de 100% (porumb și floarea soarelui), iar dacă ar fi fost funcționale canalele, ar fi permis asigurarea minumului de apă și nu am mai fi avut astfel de calamități! Am început din vară să mă ocup de această problemă, iar unele investiții deja au început să intre în lucru. La finele lunii decembrie, a fost contractată proiectarea pe un termen de 6 luni pentru Canalul Siret-Bărăgan și să sperăm că anul acesta va fi contractată și execuția, pentru începerea lucrărilor efective. Trebuie să finalizăm aceste investiții. Cu aceste lucrări vom putea iriga 4.000 de ha de pământ, pentru a preîntâmpina calamități similare anului trecut”, a spus prefectul Nicușor Halici.

Conform unei situații prezentate de ANIF Vrancea, la acest moment sunt în derulare mai multe investiții pentru pregătirea campaniei de irigaţii dar și la amenajările de desecare. Deja au fost încheiate actele adiţionale la Contractele multianuale pentru asigurarea nivelului optim al apei pentru irigaţii pentru beneficiarii din amenajarea de irigaţii Rugineşti-Pufeşti-Panciu şi în amenajarea de irigaţii Putna – OUAI Ţifeşti. A fost reluată procedura pentru obiectivul „Reabilitarea amenajării de irigaţii Bilieşti-Slobozia Ciorăşti – staţia de bază SPA Bilieşti, canalul CA şi canalele de distribuţie, staţia de repompare SRP Vânători şi refacere priză la rîul Siret” și va fi actualizată documentația pentru obiectivul „Reabilitarea amenajării de irigaţii Suraia – Vadu Roşca, judeţul Vrancea” urmând să fie reluată procedura pentru promovarea lucrărilor de modernizare a canalului de aducţiune în lungime de 14 km şi a construcţiilor hidrotehnice aferente.

Una dintre prioritățile ANIF va fi trecerea mai multor suprafețe din amenajările de irigații Rugineşti-Pufeşti-Panciu, Mărăşeşti și Gologanu-Năneşti din categoria neutilitate publică în utilitate publică ca urmare a constituirii organizațiilor utilizatorilor de apă și preluarea infrastructurii de irigații.

În ceea ce privește problemele ANIF, aceasta a început să resimtă acut dezinteresul administrației centrale pentru finanțarea acestui sector vital pentru agricultură. De exemplu, vârsta medie a angajaților este apropiată de cea de pensionare. De altfel, sunt vacante posturi la priza Canalului Magistral Siret-Bărăgan precum și la stațiile de la Haret și Mărășești ca urmare a ieșirii la pensie sau a decesului persoanelor. „Am solicitat în repetate rînduri înfiinţarea la nivel de Filială teritorială a unei formaţii de intervenţie formată din personal calificat ca agenţi hidro coordonaţi de un şef de formaţie (inginer cu pregatire tehnică din domeniu), dotată cu mijloc de transport, utilaj de mic dimensiuni (buldoexcavator) şi echipamente în vederea unor intervenţii rapide şi de efect (uneori preventive) în vederea executării lucrărilor de întreţinere curentă a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aflate în administrare”, se arată în raportul ANIF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?