Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

Handbal – Profesorul Viorel Ciubotaru este noul președinte al AJH Vrancea!

  • Fostul președinte Lucian Tucan nu a mai candidat

Profesorul Viorel Ciubotaru este noul președinte al Asociației Județene de Handbal (AJH) Vrancea. În adunarea generală a Asociației care a avut loc ieri, la Sala Polivalentă, președintele în funcție, antrenorul emerit, profesorul Lucian Tucan nu a mai candidat, singura candidatură fiind a profesorului Viorel Ciubotaru. Noul președinte al AJH Vrancea este antrenor și fost director al CSM Focșani 2007, cu master în managementul activității sportive. Hotărârea Adunării Generale a AJH urmează să fie ratificată de Judecătoria Focșani. Ieri, după adunare, președintele Viorel Ciubotaru mi-a declarat că va lucra pentru dezvoltarea handbalului la nivel juvenil prin atragerea unui număr cât mai mare de copii și juniori, în școli și în structurile sportive de stat și private printr-o mai strânsă colaborare cu Federația Română de Handbal. Va pune un accent important pe atragerea de fonduri de la Consiliul Județean și FR Handbal, ca și în zona arbitrajului unde, împreună cu actualii arbitri, vor fi pregătite noi cupluri care să conducă jocuri de handbal și să promoveze până la nivelul Ligii Naționale. În acest moment, Vrancea are un singur cuplu de arbitri de Ligă – Marian Drăghici și Ionuț Drăguț. Și doar un observator de același nivel, Marius Brumaru, toți trei, din Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?