Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

FOTO: „Mihai Eminescu, poetul sufletului meu”, la Școala Armencea din Adjud

Școala Gimnazială „Mihail Armencea” din Adjud a derulat proiectul „Mihai Eminescu, poetul sufletului meu”. Țintele acestui proiect au avut ca scop următoarele aspecte: cunoaşterea vieţii şi operei poetului Mihai Eminescu, dezvoltarea capacităţilor de recitare și dezvoltarea potenţialului creativ al copiilor. Punerea în aplicare i-a avut ca și coordonatori pe: Năstac Elena-Volina, directorul unității școlare, Stanciu Ionela, profesor de limba română, Pasat Mihaela, consilierul educativ, în colaborare cu profesoara Chiorcea Cătălina, profesor de limba engleză și bibliotecar Borș Carmen.

Secțiunile la care elevii au putut participa au fost: concurs de creaţie literară, concurs de recitare, desen şi abilităţi practice. Dintre activitățile desfășurate amintim: realizarea unor insigne, vizionarea unei prezentări ce conţine aspecte ale vieţii şi operei poetului Mihai Eminescu, recitarea unor poezii și interpretarea unor cântece, realizarea unei expoziţii de carte, materiale scrapbook, semne de carte, scrisori. „Ziua Culturii Naționale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 12 ani. Data la care se sărbătorește această zi este data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). “Fiind foarte român, Eminescu e universal”, spunea poetul Tudor Arghezi. Motivul pentru care a fost aleasă ziua lui Eminescu drept Zi a Culturii Naţionale ar putea fi acela că este poetul “nepereche” al neamului românesc ori acela că personalitatea marcantă a lui Mihai Eminescu – nu doar în literatură, ci şi în jurnalism ori în filozofie, i-a impresionat atât pe contemporanii săi, cât şi pe cei din generaţiile următoare. Inteligenţa lui, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului eminescian nu au rămas neobservate, ci au fost apreciate. Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică – de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant şi de teoriile lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel”, este mesajul transmis de cadrele didactice coordonatoare ale proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?