Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605
Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605

Doliu la ITM Vrancea: a murit Dumitru Vornicoglo, fost director al instituției

S-a stins din viață Dumitru Vornicoglo, fost director al Direcției de Muncă și, ulterior, șef al corpului de control al Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea. Trecerea la cele veșnice a domnului Vornicoglo a fost anunțată în urmă cu puțin timp de foștii colegi ai acestuia:

„O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasând în urmă un gol imens.
În data de 16 ianuarie 2023 a plecat dintre noi fostul nostru coleg din cadrul compartimentului Control Relații de Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea, Vornicoglo Dumitru.
De acum înainte îl vom mai vedea doar prin fereastra amintirilor.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este anunțul publicat pe Facebook de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea.

Considerat a fi „un adevărat mentor” pentru o mare parte din familia ITM Vrancea, Dumitru Vornicoglo a condus instituția între anii 1990 – 1997. Cei care l-au cunoscut pe domnul Vornicoglo își amintesc cu un sentiment de respect, dar și cu regret, de blândețea sa, de eleganța înnăscută, în comportament și ținută, de profesionalismul acestuia.

Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?