Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Comercianţii de jucării, amendaţi cu peste două milioane de lei pentru nereguli privind comercializarea şi siguranţa produselor

Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat 343 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste două milioane lei, comercianţilor de jucării din România pentru nerespectarea prevederilor legale privind comercializarea şi siguranţa jucăriilor. Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis miercuri AGERPRES, în perioada 14 – 25 noiembrie 2022, s-au desfăşurat o serie de acţiuni de verificare, la nivelul întregii ţări, ca parte a tematicii naţionale de control referitoare la modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv analiza site-urilor de prezentare şi publicitate.

Campania a urmărit, în egală măsură, depistarea de jucării periculoase (care nu respectă cerinţele esenţiale de siguranţă) şi transmiterea de noi notificări în cadrul sistemului de alertă RAPEX, dar şi monitorizarea pieţei din România în ceea ce priveşte posibila comercializare a jucăriilor notificate deja prin acest sistem.În unele dintre situaţii, joaca a devenit un parcurs cu pericole, în condiţiile în care acestea nu ar trebui să existe.

Mă gândesc, ironic, că cel care a adus jucăriile neconforme pe teritoriul României poate fi doar Moş Crăciun, altfel este greu de imaginat că au reuşit operatorii economici să le treacă peste controlul obligatoriu din zonele de vamă sau de frontieră. Lipsa marcajului CE este o abatere flagrantă care trebuie să fie în mod obligatoriu în atenţia tuturor autorităţilor ce pot stopa fenomenul. Atât timp cât aceste produse sunt destinate exclusiv utilizării de către cei mici, mă gândesc că fiecare lucrător în cadrul autorităţilor, care se confruntă cu astfel de importuri, ar trebui să aibă o dublă responsabilitate atât ca părinte, cât şi ca funcţionar public. Am convingerea că, la un moment dat, lupta de culise va înceta în favoarea protejării intereselor consumatorilor. Autoritatea noastră abia aşteaptă să fie din nou desemnată pentru a putea desfăşura acţiuni de control la punctele de intrare în ţară a acestor produse‟, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, în comunicatul citat.

Astfel, în ceea ce priveşte vânzarea directă, au fost controlaţi 412 operatori economici, iar din punctul de vedere al cantităţii de mărfuri verificate, aceasta s-a ridicat la peste 58.000 de produse, în valoare de circa 2,4 milioane de lei, 71% dintre acestea înregistrând abateri.Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat diverse tipuri de sancţiuni contravenţionale, după cum urmează: 343 amenzi contravenţionale, în valoare totală de circa 2 milioane lei, 148 avertismente, oprirea temporară de la comercializare a circa 8.000 de jucării, în valoare de peste 150.000 lei, până la remedierea deficienţelor constatate şi oprirea definitivă de la comercializare a peste 22.000 de jucării neconforme, în valoare de circa 700.000 lei‟, precizează ANPC în comunicat.

Potrivit sursei citate, abaterile constatate au vizat lipsa menţionării pe eticheta produsului a numelui şi adresei producătorilor şi/ sau a importatorilor, lipsa numărului unic de identificare a jucăriei, respectiv a lotului, a numărului de serie al modelului sau altui element de identificare, care trebuie să coincidă cu cel din declaraţia de conformitate precum şi cea a marcajului de conformitate CE, care trebuie să fie aplicat în mod vizibil, lizibil şi de neşters fie pe jucărie, pe o etichetă ataşată sau aplicată, fie pe ambalaj.

De asemenea, comisarii au mai constatat lipsa avertismentelor specifice şi a indicaţiilor privind precauţii de utilizare pentru anumite categorii de jucării şi în funcţie de vârsta utilizatorului, de pe etichetele acestora, a menţiunilor referitoare la substanţele chimice pe care le poate conţine jucăria, pe eticheta de produs precum şi a traducerii, în limba română, a elementelor de identificare, a avertismentelor specifice sau a instrucţiunilor de utilizare. De asemenea, unii agenţi economici comercializau jucării considerate periculoase, al căror material de umplere poate fi cu uşurinţă extras şi înghiţit de copii sau care au elemente de mici dimensiuni, substanţe chimice ori elemente ataşate de tip „păr artificial‟, blană sau pluş, foarte uşor detaşabile, care de asemenea, puteau fi lesne ingerate sau inhalate, dar şi jucării notificate deja pe sistemul de alerte al Uniunii Europene, pentru produse nealimentare – RAPEX.

Alte nereguli depistate de comisarii ANPC au fost legate de comercializarea unor jucării second hand fără documente care să ateste efectuarea operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie, dezinsecţie şi a unor produse cu substanţă chimică aflată în afara datei limită de utilizare precum şi nerespectarea regimului promoţiilor şi neafişarea preţului de vânzare a produsului. Potrivit ANPC, în cazul vânzării online, au fost controlaţi 9 operatori economici, iar la 6 dintre aceştia au fost înregistrate abateri. Pentru neregulile constatate au fost aplicate o amendă contravenţională, în valoare totală de circa 2.000 lei, 5 avertismente şi 3 măsuri de remediere a abaterilor de informare de pe site-urile verificate. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?