Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Mărășești. Continuă lucrările de reabilitare a unităților de învățământ

Primăria Mărășești va continua și anul acesta lucrările de reabilitare a unor instituții de învățământ. Pe lista acestui tip de investiții se află și Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu“ care va fi reabilitat și modernizat în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene. Investiția are o valoare estimată la 13,4 milioane de lei. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: Asigurarea unor spații fizice sigure și proiectate pentru a promova noi abordări de predare și învățare pentru o pregătire profesională de calitate și relevantă pentru nevoile pieței muncii, adaptate nivelului de dezvoltare tehnologică și cerințelor specifice sectoarelor economice; Îmbunătățirea procesului educațional prin dotarea Liceului Tehnologic „Eremia Grigorescu“ din Mărășești cu echipamente didactice și materiale specifice pentru educație care vor duce la scăderea ratei abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii cu cel puțin 5% în rândul populației orașului Mărășești și la creșterea gradului de cuprindere în învățământul liceal cu cel puțin 5% până în anul 2023; Propunerea de soluții eficiente care să conducă la reducerea consumului de combustibil convențional utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu efect pozitiv asupra schimbărilor climatice, și a independenței energetice a României.

Primăria Mărășești mai are în derulare și proiectul de investiție privind „Reabilitarea și modernizarea Grădiniței Nr. 3“. Practic, grădinița va fi reabilitată, modernizată și dotată cu echipamente necesare desfășurării activității didactice datorită unei finanțări de peste 3,7 milioane lei, asigurată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Vor fi refăcute sălile de clasă, instalațiile termice, sanitare și electrice și, de asemenea, se vor face amenajări exterioare. Copiii vor avea la dispoziție un loc de joacă reabilitat, dotat cu echipamente noi. O altă componentă a proiectului prevede îmbunătățirea procesului educațional prin dotarea grădiniței cu echipamente didactice, IT și materiale specifice pentru documentare. „Proiectul derulat la Grădinița nr. 3 face parte din strategia administrației locale din Mărășești de modernizare a infrastructurii educaționale, pentru care am depus eforturi susținute în ultimii ani, în vederea atragerii de fonduri destinate realizării investițiilor necesare. La Grădinița nr. 3 sunt 80 de preșcolari care vor beneficia direct de investiție, alături de cadrele didactice și personalul auxiliar din cadrul unității de învățământ. Proiectul va însemna un câștig pentru întreaga comunitate, deoarece procesul educațional va deveni mult mai atractiv pentru preșcolarii care învață la această grădinița și va contribui la reducerea abandonului școlar”, a declarat primarului orașului Mărășești, Valerică Chitic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?