Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorit la 7 ianuarie

Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul se sărbătoreşte a doua zi după Bobotează, la 7 ianuarie.

Sfântul Ioan Botezătorul a fost fiul preotului Zaharia, care a fost omorât de trupele lui Irod între templu şi altar, când s-a făcut şi acea cumplită ucidere a celor 14.000 de prunci, şi al Elisabetei. A dus din tinereţe o viaţă ascetică (purta o haină confecţionată din păr de cămilă şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică), retrăgându-se în deşertul Bethabara.

Înainte de a se face cunoscut Mântuitorul Hristos, Sfântul Proroc Ioan a început să propovăduiască şi să boteze, vestind venirea lui Mesia, fapt pentru care este numit Înaintemergător.

Sfântul Evanghelist Marcu spune că: „Ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele” (Marcu 1, 5).

„Dar cu ce atrăgea Botezătorul poporul în pustie? (…) Cu ce atrăgea Ioan? Oare trimitea ordin de chemare sau invitaţie cuiva? Ce venea să vadă poporul la Ioan? Fraţilor, nimic nu e mai scump pe lume şi mai de laudă decât fapta bună. Ceea ce atrăgea miile de oameni şi mulţimile în pustie era lumina vieţii lui Ioan”, spune părintele Cleopa Ilie. („Predicile Părintelui Cleopa Ilie – Predici la Sărbătorile de peste an”)

Le spunea iudeilor care veneau la el în pustiul Iordanului că trebuie să facă roade de pocăinţă şi dintre acestea de neapărată nevoie erau faptele de milostenie, adică iubirea pentru aproapele să fie rodnică.

Îl întrebau mulţimile care veneau la dânsul: „Ce să facem deci”? (Luca 3, 10). Şi Sfântul Proroc Ioan le zicea: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea” (Luca 3, 11).

La Sfântul Ioan Botezătorul a venit Însuşi Fiul lui Dumnezeu, ca să fie botezat cu acest botez al pocăinţei, iar Sfântul Ioan, văzându-L, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă” (Ioan 1, 29-31).

După ieşirea la propovăduire a lui Iisus Hristos, Sfântul Ioan s-a retras în Galileea, şi de acolo vorbea depre Mesia că este Hristos.

Din Galileea mustra fărădelegile regelui Iudeii, Irod Antipa, care trăia cu soţia fratelui său, Irodiada. Pentru faptul că aducea în faţa ochilor mulţimii faptele cele rele ale cârmuitorilor ei, Sfântul Ioan a fost încarcerat şi omorât, la cererea Irodiadei şi a fiicei acesteia, Salomeea.

Pentru prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica a fixat mai multe sărbători: zămislirea (23 septembrie), ca botezător (7 ianuarie), ziua naşterii (24 iunie) şi ziua morţii sale (29 august). (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; „Predicile Părintelui Cleopa Ilie – Predici la Sărbătorile de peste an”, Ed. Christiana, 2001)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?