Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

Licitație pentru furnizarea laptelui și a produselor lactate în școli și grădinițe

Consiliul Județean a reluat licitația deschisă pentru furnizarea laptelui și a produselor lactate în școli și grădinițe, în cadrul Programului pentru școli al României în județul Vrancea, pentru anul școlar 2022-2023. Consiliul Județean a demarat de urgență procedurile pentru achiziționarea acestor produse, după ce firma care furniza produsele lactate a solicitat rezilierea contractului pe motiv că nu mai poate asigura aceste produse pentru elevii și preșcolarii din Vrancea.

Pentru a încuraja cât mai mulți producători să se înscrie la licitație, autoritatea județeană a scos la licitație furnizarea produselor pe 5 loturi, care corespund celor 5 zone în care a fost împărțit județul:

Lot 1 – aferent zonei 1 (Țifești, Panciu, Movilița, Fitionești, Străoane,Vizantea, Răcoasa, Câmpuri, Soveja) – Cantitate = 2992 porții; Valoare estimată = 239.599,36 lei fără TVA;

Lot 2 – aferent zonei 2 (Tulnici, Negrilești, Păulești, Bârsești, Vidra, Bolotești, Jariștea, Odobești, Valea Sării, Năruja, Paltin, Spulber, Nereju, Nistorești, Vrâncioaia) – Cantitate = 4564 portii; Valoare estimată = 365.485,12 lei fără TVA;

Lot 3 – aferent zonei 3 (Vintileasca, Jitia, Chiojdeni, Dumitrești, Gura Caliței, Andreiașu, Poiana Cristei, Mera, Reghiu, Broșteni, Vârteșcoiu, Cârligele, Bordești, Tâmboești, Dumbrăveni, Obrejița, Slobozia Bradului, Sihlea, Bălești, Tătăranu, Ciorăști) – Cantitate = 7374 porții; Valoare estimată = 590.509,92 lei fără TVA;

Lot 4 – aferent zonei 4 (Garoafa, Mărășești, Pufești, Păunești, Ruginești, Adjud, Ploscuțeni, Homocea, Corbița, Tănăsoaia, Boghești) – Cantitate = 5753 porții; Valoare = 460.700,24 lei fără TVA;

Lot 5 – aferent zonei 5 (Focșani, Vânători, Suraia, Biliești, Vulturu, Nănești, Măicănești, Gologanu, Răstoaca, Milcovul, Slobozia Ciorăști, Gugești, Popești, Urechești, Cotești, Golești, Câmpineanca), Cantitate = 12439 portii; Valoare estimată = 996.115,12 lei fără TVA.

Valoarea totală estimată a contractului este de 2.652.409 lei, iar anunțul a fost transmis și în Jurnalul Uniunii Europene. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 26 ianuarie 2023. Oferta trebuie să fie valabilă până la data 26 iunie 2023.

„Consiliul Județean Vrancea a demarat în cel mai scurt timp procedura de licitație pentru acordarea gratuită de lapte şi produse lactate pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial. Am găsit soluția de a atribui contractele pe loturi, zonal, astfel încât să fie încurajați inclusiv producătorii locali să depună oferte. Între timp, în școlile din Vrancea continuă furnizarea celorlalte produse, respectiv produse de panificație și mere”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?