Ediția: Sâmbătă 17 mai 2025 Nr. 6879
Ediția: Sâmbătă 17 mai 2025 Nr. 6879

Acțiuni ale polițiștilor în Andreiașu, Reghiu, Bolotești și în Târgul din Dumbrăveni

ACȚIUNI BLITZ PENTRU SIGURANȚA PUBLICĂ ÎN MEDIUL RURAL
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii vrânceni au acționat în localitățile rurale din județ pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale. Acțiunile desfășurate în comunele Andreiașu de Jos, Reghiu, Bolotești precum și în Târgul săptămânal din Dumbrăveni de polițiștii Secțiilor de Poliție Rurală Odobești și Gugești au vizat creșterea gradului de siguranță publică, atât în incinta localurilor publice de pe raza acestora, cât și pe drumurile publice. Astfel, pe parcursul controalelor, au fost legitimate 47 de persoane și au fost verificate peste 30 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 28 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru încălcarea normelor rutiere iar 8 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, fiind reținut un permis de conducere. Valoarea totală a contravențiilor aplicate a fost de peste 4000 lei. Acțiunile polițiștilor continuă și în perioada următoare.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 12 decembrie 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?