Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

GALERIE FOTO: Polițiștii vrânceni au marcat în școli și licee Ziua Internațională a Voluntarilor

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Biroul Siguranța Școlară au realizat activități în unitățile de învățământ sub sloganul Direcției Siguranță Școlară ”Ia atitudine, spune STOP violenței!”, pentru a preveni actele de violență fizică și psihologică dar și pentru a marca Ziua Internațională a Voluntarilor. La final, elevii s-au oferit voluntari pentru a transmite recomadările polițiștilor membrilor familiilor și prietenilor apropiați. Astfel, au fost abordate teme de specialitate, fiind vizitați elevii de la liceele ”Simion Mehedinți”, ”Grigore Gheba” și școlile ”Anghel Saligny”, ”Ștefan cel Mare”, ”Nicolae Iorga” din municipiul Focșani, ”Ecaterina Teodoroiu” din orașul Mărășești și școlile din comunele Slobozia Bradului, Măicănești și Cotești.
Considerând faptul că actele de violență în care au fost implicați sau la care au fost prezenți copiii pot degenera în unele conflicte spontane în unitățile de învățământ, unde elevii uneori își manifestă un comportament destul de agresiv, polițiștii de la siguranță școlară au realizat dezbateri cu membrii comisiilor antiviolență, cu cadrele didactice și cu părinții, pentru a preveni şi elimina violenţa, făcând apel la realizarea unei implicări active pentru creşterea gradului de conştientizare, promovarea susţinerii şi crearea oportunităţilor de discuţie asupra provocărilor şi soluţiilor.
Scopul activităților realizate a fost acela de a valoriza importanța siguranței și de a preveni comportamentele de risc într-un schimb de informații și recomandări pe linie de siguranță școlară, pentru a contribui la asigurarea unui climat educațional armonios. Polițiștii le-au vorbit copiilor despre răspunderea penală, despre combaterea bullyingului și despre riscurile asociate consumului de substanțe interzise. De asemenea, li s-a reamintit cât de important este să fie toleranţi, să-i trateze pe cei din jur cu respect, să aibă o atitudine non-violentă în cazul apariţiei unor conflicte, să nu ia parte la fapte care contravin legii și să nu consume substanțe care le pun în pericol sănătatea și siguranța.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?