Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Dosar penal pentru un bărbat din Adjud, care a încălcat ordinul de protecție cerut de mama sa

La data de 05 decembrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud s-au deplasat la locuința unei femei de 59 ani din localitate, după ce aceasta a sesizat faptul că, fiul său, un bărbat de 41 ani, împotriva căruia este emis ordin de protecţie a venit la domiciliul său și ar fi pătruns în locuință.

În urma unui eveniment dintre cei doi, petrecut în luna octombrie 2022, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud au emis ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, iar la începutul lunii noiembrie prin sentinţa civilă a Judecătoriei Adjud, împotriva acestuia a fost emis ordin de protecţie definitiv, acesta fiind obligat să păstreze o distanţă de 100 metri faţă de mama sa şi domiciliul ales al acesteia din municipiul Adjud.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție”.

Aspecte legale privind violența domestică

În privinţa măsurilor care pot fi luate de poliţişti în situaţiile de violenţă în familie, reamintim că, încă din 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

În situaţia încălcării de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre interdicţiile stabilite prin ordinul de protecție, fapta constituie infracţiune, conform cadrului legal prevăzut de Legea 217/2003.

Ce faceți dacă ați devenit o victimă?

– conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate;

– sesizaţi Poliția, sub orice formă o puteți face;

– dacă vă simțiți în pericol din partea agresorului, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici;

– cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.;

– nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta!

Buletin de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?