Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Handbal, Liga Națională – Gazdele se pot revanșa pentru înfrângerea din tur!

Prima etapă a returului campionatului Ligii Naționale de handbal va fi încheiată cu partida dintre CSM Focșani 2007 și CSM Constanța care va începe duminică, 4 decembrie, la ora 19:15 în Sala Polivalentă din Focșani. Se vor afla față în față formația de pe locul șase, cea a Focșaniului și cea de pe locul al doilea, cea a Constanței. Constănțenii, care aspiră la titlul de vicecampioni, simt presiunea băimărenilor aflați la un punct în spatele lor și joacă fiecare meci la câștig. La fel vor face și duminică, la Focșani unde îi așteaptă o echipă a Focșaniului care are la rândul său nevoie de toate punctele puse în joc pentru a rămâne cu șanse în disputa pentru locurile 4-6. Până acum, jucătorii Focșaniului au avut un parcurs bun. Puteam să spun foarte bun dacă nu mi-aș fi amintit – ca și mulți alți suporteri, de câteva finaluri de meci în care și din cauza arbitrajului, dar mai ales pe mână proprie, au pierdut puncte. Adică punctele cu care ar fi fost la final de tur pe un loc al patrulea absolut firesc. Altfel spus, handbaliștii Focșaniului au rămas datori cu două-trei victorii. Cred că este vremea să-și achite datoria față de suporterii care le sunt mereu alături! Duminică, o pot face!

CSM Constanța nu e de nebătut! Buzăul a fost foarte aproape să o facă chiar la Constanța! În tur, constănțenii i-au întrecut pe focșăneni cu 22-18. În retur, este suficientă o revanșă cu victorie a Focșaniului fie și la doar un gol diferență. I-am văzut pe focșăneni la antrenamentele din această săptămână în care antrenori și jucători au pus accentul aruncările la poartă, moment al jocului în care au fost deficitari în ultimele meciuri. Dacă vor fi reușit să elimine defecțiunile relevate de jocurile anterioare, atunci CSM Constanța va avea serioase probleme în tentativă de a câștiga și în retur în fața CSM Focșani 2007. Mai rămâne ca arbitrajul să fie la înălțimea unei partide care se anunță a fi de foarte bună calitate așa cum arată valoarea celor două competitoare. Vor arbitra Ion Ifrim și Ovidiu Ilisei din Neamț, iar observarea va fi asigurată de Cristian Potora din Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?