Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

FOTO: Ziua Națională, marcată la Focșani prin apeluri la unitate și respect față de țară, popor și înaintași

Focșănenii au participat în număr mare la manifestările organizate în Piața Unirii din Focșani, dedicate Zilei Naționale a României. După doi ani de restricții, a fost reluată tradiția defilării cu personal și tehnică militară, eveniment mult așteptat de toți participanții. Manifestările au fost organizate de Primăria Municipiului Focșani, Consiliul Județean Vrancea și Garnizoana Focșani. Alături de focșăneni au fost prezente mai multe oficialități, din care amintim: primarul Municipiului Focșani, Cristi Misăilă, președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, vicepreședinții Marian Oprișan și Ionel Cel Mare, subprefectul Claudia Serafimciuc, primari ai localităților vrâncene, consilieri județeni și locali, șefi de instituții publice.

Manifestările au debutat cu intonarea imnului de stat al României și au continuat cu onorul militar acordat reprezentantului Guvernului în teritoriu care a fost prezent la manifestări, respectiv subprefectul Claudia Serafimciuc. După discursurile oficialităților a avut loc un moment evocator cu actorul Sorin Francu, artiștii Ansamblului Folcloric Țara Vrancea și Corul Pastorala. A urmat defilarea personalului și tehnicii militare din Garnizoana Focșani, a unităților din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Salvamont. 104 liceeni focșăneni au forma, din baloane umplute cu heliu, tricolorul, iar pe acordurile Imnului Național, cele 104 baloane tricolore au fost înălțate spre cer din Piața Unirii. Proiectul „104 baloane tricolore pentru 104 ani de la Marea Unire” a fost realizat de Consiliul Local al Tinerilor Focșani, în parteneriat cu Primăria Focșani.

Primarul Municipiului Focșani, Cristi Misăilă, a spus în discursul său că prin Marea Unire de 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia s-a săvârșit ceea ce a început pe 24 Ianuarie 1859 la Focșani. Acesta a amintit de victoriile răsunătoare din Primul Război Mondial, care au avut loc pe plaiurile Vrancei și care au făcut ca românii să cunoască, la 1 Decembrie 1918, un moment de împlinire națională și statală – Unirea cea Mare! „În urmă cu 104 ani, la Alba Iulia zeci de mii de români, cu glasurile tremurânde și cu fericirea în suflete, intonau „Deşteaptă-te române”! Cu toții erau martorii împlinirii visului de veacuri al neamului nostru! Idealul naţional, care a însuflețit eforturile şi sacrificiile atâtor generaţii, devenea în sfârșit realitate! Făuritorii Unirii de la 1 Decembrie 1918 sunt adevărații bărbaţi de stat ai vremurilor de atunci, patrioţi autentici, de mare demnitate şi uimitoare modestie, în același timp intelectuali, recunoscuți și apreciați în țară și străinătate. Cu toții și-au pus priceperea în slujba idealului unirii și au lăsat deoparte orgoliile mărunte și ambițiile personale. Lor li s-au alăturat toți românii care au venit la Alba Iulia purtând steaguri tricolore, iar pe locul jertfirii lui Horea au strigat: ”Vrem să ne unim cu Ţara! Trăiască România Mare!” În astfel de momente nu cred ca este de ajuns doar să evocăm istoria zilei de 1 Decembrie 1918! Trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce facem noi este de ajuns față de cât au făcut înaintașii noștri! Marele Nicolae Iorga, cel care a fost prezent la inaugurarea bornei de hotar de la Focșani, spunea: «Fiecare generaţie poartă răspunderea menirii şi a faptelor sale. Fiecare generaţie e datoare faţă de cele ce au fost înainte de dânsa să ducă mai departe moştenirea lăsată de acestea şi să o întărească. Iar generaţia care nu face acest lucru este condamnată la uitare în amintirea urmaşilor»“, a spus Cristi Misăilă.

Înfrățire cu orașul Cernăuți

Primarul Cristi Misăilă a anunțat că a demarat procedurile de înfrățire a Municipiului Focșani cu orașul Cernăuți și a dat citire scrisorii pe care a adresat-o primarului Roman Klichuk. „Pornind de la realitatea că în Cernăuţi se află cea mai importantă comunitate a românilor din Ucraina precum și sediul unor importante asociaţii ale românilor, care au lucrat cu perseverenţă în direcţia menţinerii identităţii culturale a românilor din Bucovina de Nord, noi, reprezentanții Municipiului Focșani dorim să vă transmitem salutări cordiale. Știți că, din perspectiva faptului că Focșani este un Oraș al Unirii, am derulat în ultimii ani proiecte prin care am încurajat interacțiunea cu copiii și tinerii din Cernăuți pentru promovarea valorilor culturale comune și încurajarea legăturilor cu comunitățile istorice româneşti din afara graniţelor. Pe de altă parte, de un an de zile trăim vremuri dificile și complicate, iar războiul nedrept al Federației Ruse împotriva Ucrainei este o realitate care nu poate fi neglijată. Ne-am declarat susținerea pentru întreaga Ucraina, dar mai ales pentru frații români care trec prin clipe dificile și ne dorim să facem prin programele de sprijin în structuri de primire publice sau la persoane private, tot ce ne stă în putință ca refugiații să nu ajungă în situații intolerabile, care presupun pierderea drepturilor de bază, a protecției autorităților și chiar a propriei vieți. Întrucât valorile și crezul care au condus la înfăptuirea actelor istorice ce au făcut ca atât Cernăuțiul, cât și Focșaniul să poarte titulatura de ”Oraș al Unirii”, nutrim speranța că veți fi de acord să demarăm procedurile necesare înfrățirii dintre orașele noastre. Am încredere că înfrățirea dintre Municipiul Focșani și Cernăuți va pune bazele unui parteneriat care să dea șansa etnicilor români din Cernăuți să poată vorbi limba strămoşilor lor şi să simtă că aparţin neamului românesc, oriunde s-ar afla în lume. În speranța că veți da curs intenției noastre de a demara procedurile necesare înfrățirii dintre orașele noastre primiți, vă rog, expresia înaltei mele considerații“.

Edilul șef al Municipiului Focșani a încheiat discursul „cu îndemnul ca acum, la ceas de mare bucurie și mândrie națională să lăsăm deoparte ranchiuna și orgoliile personale pentru că doar în UNITATE va dăinui ceea ce înaintașii noștri au realizat acum 104! Din Focșani, Orașul Unirii, vreau să urez tuturor celor care simt românește ”La mulți ani” de Ziua Națională a României! La mulți ani, focșăneni! La mulți ani, vrânceni! La mulți ani, români! La Mulți Ani, România!“.

Cătălin Toma: România merită mult mai mult respect!

Apel la unitate a făcut și președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma: „De 1 Decembrie, haideți să ne gândim profund la ceea ce înseamnă astăzi, pentru fiecare dintre noi, după doi ani de pandemie și un război la granițe, Ziua Națională a României. Pentru noi, România este acasă. Din păcate, vremurile pe care le trăim au făcut ca mulți români să nu mai fie acasă. De aceea, în calitate de autoritate județeană, în parteneriat cu Guvernul României, suntem obligați să avem respect față de valorile acestui minunat popor. Suntem liberi, pentru că suntem într-o alianță puternică, pentru că apărăm valorile creștine, ale familiei. România merită mult mai mult respect, dar respectul vine și prin ceea ce facem noi. Fie că suntem acasă, fie că suntem peste hotare, haideți să vorbim România așa cum merită ea, la 104 ani de existență. Vă îndemn să avem un respect profund pentru ceea ce au făcut înaintașii noștri. Doamne ajută acest popor!”.

Prezent la manifestări, președintele Asociației Comunelor din România, filiala Vrancea, Fănică Popa, primarul comunei Bolotești, a ținut să transmită un mesaj colegilor primari, cu ocazia Zilei Naționale a României. „1 Decembrie este Ziua Naţională a României, o zi de mare sărbătoare pentru toţi românii! Indiferent pe unde vă aflați, vă doresc să fiți sănătoși, optimiști, încrezători și să fim alături unii de alții! La mulți ani, dragi colegi, de ziua noastră, a românilor! Vă mulțumesc că îmi sunteți aproape! La mulți ani, România! La Mulți Ani, vrânceni!“.

La rândul său, deputatul Laurențiu Marin a declarat: „Mă bucur că după doi ani de restricții, la Focșani a fost reluată tradiția defilării cu personal și tehnică militară, eveniment mult așteptat de toți participanții. Ziua Națională reprezintă sărbătoarea unității și a mândriei de a fi român. Astăzi cinstim faptele eroice ale înaintașilor noștri, cei care au unit neamul românesc sub un singur steag. Avem datoria de a lăsa copiilor noștri o țară prosperă și sigură! La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, români! La Mulți Ani, vrânceni!“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?