Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

A fost inaugurată noua clădire a Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalul Judeţean Galaţi

Noua clădire a Ambulatoriului de Specialitate de la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” a fost inaugurată, luni, investiţia de peste 13,8 milioane lei fiind realizată prin fonduri europene, informează Biroul de presă al Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi. Potrivit sursei citate, este vorba despre extinderea şi modernizarea ambulatoriului, în cadrul unei investiţii cu fonduri europene, care a presupus construirea unui corp de clădire cu trei etaje, modernizarea fostelor cabinete ale medicilor de familie, achiziţionarea de aparatură medicală şi amenajarea reţelelor de utilităţi. În noua clădire vor funcţiona 13 specialităţi medicale: diabet, gastroenterologie, oftalmologie, cardiologie, ginecologie, urologie, radiologie şi imagistică medicală, ORL, neurologie, medicină internă, hematologie, ortopedie şi oncologie.

Printre cele mai importante echipamente medicale achiziţionate se află un sistem complet de videoendoscopie flexibilă, mai multe ecografe, un topograf cornean şi un electroencefalograf computerizat. „Sunt bucuros că am finalizat o nouă investiţie în sănătate, care va asigura condiţii mai bune pentru pacienţi şi personalul medical. Am construit de la zero o clădire nouă pentru ambulatoriul spitalului, în care vor funcţiona mai multe cabinete, săli de tratament şi de investigaţii medicale. Este o investiţie extrem de necesară, având în vedere că mii de oameni sunt consultaţi lunar în cadrul ambulatoriului. Noua clădire în care vor funcţiona 13 specialităţi medicale are trei etaje şi o suprafaţă desfăşurată de peste 1.500 de metri pătraţi. De asemenea, am achiziţionat şi aparatura medicală necesară pentru noile spaţii, în valoare de peste 2,1 milioane de lei, şi am modernizat complet şi fostele cabinete ale medicilor de familie”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. Valoarea investiţiei a fost de 13.899.789 de lei, fonduri prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. În primele nouă luni ale acestui an, în cadrul Ambulatoriului de Specialitate au fost realizate peste 72.000 de consultaţii, cele mai multe în cadrul cabinetelor de diabet şi oncologie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?