Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

VIDEO: Lupul va fi reintrodus în Munții Măcinului; exemplarele vor fi aduse din Vrancea

Lupul, specie dispărută din Munții Măcinului încă din anii ’80, va fi reintrodus în zonă, au decis membri Consiliului Științific al Parcului Național Munții Măcinului. Directorul general al administrației acestui parc, Viorel Roșca, a explicat că decizia reintroducerii lupului în Munții Măcinului a fost luată în baza unei evaluări făcute de specialiști români și olandezi, pentru a ține sub control populația de șacali din Dobrogea.

Viorel Roșca: Unul din principalele motive ar fi – pe lângă îmbogățirea zestrei faunistice, o specie care a mai existat până în anii ’80 – și ținerea în frâu a dezvoltării populațiilor de șacal, care nu este nici pe departe selectiv. Nu este dorința noastră de a-l elimina efectiv din spectrul faunistic, dar ținerea în frâu înseamnă, acolo unde sunt interferențe în ceea ce privește hrana, adăpostul, să fie inhibat, dacă vreți, în ceea ce privește programul lor de autoreproducere, și nu va mai face 6 pui, ci 2 sau niciunul, în așa fel încât controlul va fi deținut, la nivel terestru, de către lup. Exemplarele de lup vor fi aduse din zona Vrancei și vor fi monitorizate timp de doi ani.

Foto: parcmacin.ro

Articol de Luiza Rosetti

Sursa: www.romania-actualitati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?