Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Cioban acuzat de viol asupra unei fetițe de 11 ani

Un cioban a fost acuzat de viol și a fost trimis în judecată, victima acestuia fiind o fetiță care la data respectivă avea 11 ani și câteva luni. Fapta a avut loc la o stână din Nănești, în septembrie anul acesta, în timpul anchetei reținându-se că inculpatul ar fi întreţinut trei raporturi sexuale cu victima, profitând de starea de vulnerabilitate specifică vârstei fragede a acesteia şi, implicit, de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa. Ciobanul a fost arestat la scurt timp după ce fapta a fost sesizată, iar măsura a fost menținută ultima dată printr-o încheiere a judecătoriei din 7 noiembrie, când instanța a constatat „legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului (…), trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracţiunii de viol (…). Menţine starea de arest preventiv a inculpatului, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege. (…) respinge ca nefondată cererea inculpatului, formulată prin avocatul ales (…), privind înlocuirea măsurii preventive a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?