Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Ex-primarul Ionescu, achitat definitiv în dosarul instrumentat de DNA

Sentință definitivă în dosarul lui Neculai Ionescu, fost primar al comunei Homocea, în dosarul în care Direcția Națională Anticorupție îl acuza de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. După o condamnare cu executare la Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Galați a schimbat complet soluția, dispunând achitarea acestuia. Implicit, toate celelalte dispoziții au fost modificate și, prin aceeași hotărâre, CA Galați a respins apelul promovat de procurorii anticorupție.

La Tribunalul Vrancea pedeapsa fusese de 3 ani, 5 luni şi 5 zile închisoare cu executare, plus interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Dosarul se judecă din iunie 2021.

După sentința pronunțată pe fond, Neculai Ionescu a scris pe Facebook că a dorit să acceseze fonduri europene „pentru a finaliza construcția unui imobil, început în 2007 (care se degrada) în care să amenajez sediul primăriei. Pe înțelesul tuturor, infracțiunea pe care se presupune că am săvârșit-o este de TENTATIVĂ DE FRAUDARE FONDURI EUROPENE, în care se înțelege că nu s-a primit nici un ban, și în consecință NU EXISTĂ PREJUDICIU.”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?