Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Șofer pe cisternă prins că sustrăgea din combustibilul pe care îl transporta

Un vrâncean, angajat ca șofer pe cisternă la o societate, a fost prins că sustrăgea din combustibilul pe care trebuia să îl transporte. Bărbatul și-a recunoscut vina, mai ales că timp de câteva luni a fost pus sub supraveghere, ba chiar au fost derulate percheziții, găsidu-se cantități de combustibil. Probabil din acest motiv, în timpul anchetei vrânceanul a ales să încheie un acord cu procurorii. Conform acordului de recunoaştere admis și de către instanță, șoferul a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru furt calificat, fiind totodată obligat „să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la Biserica Străoane de Jos”. Dat fiind acordul încheiat, acțiunea civilă a fost lăsată însă nesoluţionată, în condițiile în care prejudiciul reclamat a fost de 6.323 lei.

În octombrie 2019, după luni întregi de supraveghere, oamenii legii l-au oprit în trafic pe inculpat, în timp ce acesta se întorcea de la muncă, iar în mașina sa au fost găsite două canistre metalice și cinci bidoane din plastic, care aveau în total 140 litri motorină. În aceeași zi a fost efectuată percheziția domiciliară, de unde au fost ridicate doar înscrisuri, însă la garajul inculpatului au fost găsite 14 recipiente din plastic a câte 20 litri fiecare pline cu motorină și benzină, dar și două recipiente metalice a câte 200 litri fiecare pline cu motorină. De altfel, anchetatorii au mai ridicat recipiente cu combustibil și din alte locații, despre care se știa că sunt folosite de inculpat pentru depozitare.

Din ce s-a reținut în timpul anchetei, care demarase inițial pentru delapidare, șoferul începuse să sustragă combustibil din cisterna pe care o conducea în decembrie 2018, iar în timp își crease o „rețea” de clienți. Totul s-a terminat în octombrie 2019, însă în toată această perioadă inculpatul a reușit să sustragă cantitatea de 1.380 litri motorină și 40 litri benzină, pe care, până să reușească să le vândă, le depozita în câteva spații. Ceea ce făcea șoferul pare că nu era tocmai un secret, dat fiind că acesta a fost la un moment dat interceptat în timp ce vorbea la telefon cu un coleg de serviciu, căruia îi spunea că se apucă „să-i facă execuția”, dar și „de extras”, adică să sustragă motorina din autocisternă. Mai mult, cu altă ocazie, inculpatul îi comunicase telefonic unui alt coleg că a reușit să sustragă o cantitate mai mică de carburant, pentru că au fost conductele reci, în timp ce pe un alt coleg îl învăța cum să ia din combustibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?