Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

FOTO! Elevii de 10 la Evaluare Națională și Bacalaureat, premiați de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a premiat absolvenții care au obținut media 10 la evaluarea națională și la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022.
Astăzi, 15 noiembrie, în sala de festivități a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, doamna Inspector Școlar General, prof. Gabriela Daniela Marchitan și domnul Inspectorul Școlar General Adjunct, prof. Daniel Gherasim, au premiat absolvenții care au obținut media 10 la evaluarea națională și la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022. Au fost prezenți la eveniment inspectorii școlari și reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor.
Premierea s-a realizat în baza Hotărârii Guvernului României și a Circularei M.E.nr. 33626/01.11.2022, privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022.
Elevii care au obținut media 10 la E.N. au fost premiați cu câte 2000 de lei, suma pentru fiecare absolvent de liceu, cu media 10 la bacalaureat, fiind de 5000 de lei, bani alocați de către Guvernul României.

Absolvenții clasei a VIII-a premiați astăzi sunt:
• Andrei Gabriela Iuliana, Liceul Tehnologic ”Al. I. Cuza” Panciu
• Gavrilă Ioana, Școala Gimnazială ”I. Basgan” Focșani
• Lăbunț Andreea, Școala Gimnazială ”Barbu Ștefănescu Delavrancea” Năruja
• Popa Rialda Maria, Școala Gimnazială ”Duiliu Zamfirescu” Focșani
• Simion Iasmina Alexandra, Colegiul Național ”Unirea” Focșani
• Spătaru Denisa Maria, Școala Gimnazială ”Emil Atanasiu” Garoafa

Absolvenții clasei a XII-a, actuali studenți, sunt:
• Lazăr Monica, Colegiul Național ”Al. I. Cuza” Focșani
• Sorică Bianca, Colegiul Național ”Al. I. Cuza” Focșani
• Popa Jasmine Mihaela, Colegiul Național ”Unirea” Focșani
• Zaharia Marius Tudor, Colegiul Național ”Unirea” Focșani
• Robu Ani Teodora, Colegiul Economic ”M. Kogălniceanu” Focșani

Doamna Inspector Școlar General, prof. Gabriela Daniela Marchitan, a înmânat premianților diplome și le-a transmis felicitări elevilor, părinților și cadrelor didactice care au pregătit elevii, evidențiind importanța parteneriatului elev – școală – familie în obținerea performanței. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea asigură comunitatea educațională și partenerii că educația de calitate reprezintă o prioritate și către aceasta converg preocupările sale constante.

Inspector Școlar General,
prof. Gabriela Daniela MARCHITAN

Comunicat de presă

sursă foto: Facebook/Inspectoratul Școlar Județean Vrancea 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?