Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din cadrul Mănăstirii Vărzărești, va fi integrată în circuitul turistic

Compania Națională de Investiții a scos la licitație un contract pentru proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Consolidare, restaurare și integrare în circuitul turistic – Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din cadrul Mănăstirii Vărzărești, sat Urechești, comuna Urechești, județul Vrancea”, contract estimat la 4.160.846,69 lei. Scopul declarat este ca, la finalul realizării investiției, Mănăstirea Vărzărești să atragă pelerini, astfel încât impactul asupra turismului local să fie unul pozitiv, care să ajute la stimularea dezvoltării mediului de afaceri local. În documentație se arată că Ansamblul Mănăstirii Vărzărești, din fostul sat Palanca, împreună cu cele două biserici au statut de monumente istorice de importanță locală și că totul va fi integrat în traseele turistice din județ.

Pe teritoriul judeţului Vrancea sunt organizate trasee cultural artistice, contribuind astfel la valorificarea turistică a patrimoniului cultural material şi imaterial, în scopul creşterii vizibilităţii judeţului în plan regional, naţional. Traseele turistice au fost concepute astfel încât să valorifice şi să promoveze potenţialul turistic, şi anume patrimoniul cultural, precum şi tradiţiile locale.

Alături de traseul Drumul Vinului Vrancea (traseu principal Focșani – Odobești – Țifești – Panciu, Drumul de Glorie al Armatei Române din 1917 (traseu principal E85 – București – Focșani – Bacău) , traseul Aşezări Monahale din judeţul Vrancea (Traseu: E85 Bucureşti – Râmnicu Sărat – Focşani, traseul cuprinde obiectivele: Mănăstirea Rogozu, com. Slobozia Bradului, monument istoric, datare începutul sec. XIX; Mănăstirea Recea, sat Cândeşti, com. Dumbrăveni, monument istoric, datare 1802-1804; Mănăstirea Vărzăreşti, sat Palanca, com. Urecheşti, monument istoric, datare 1644-1890; Mănăstirea Coteşti, com. Coteşti, monument istoric, datare 1720; Mănăstirea Dălhăuţi, com. Cârligele, monument istoric, sec. XIX; Biserica fostei Mănăstiri Mera, com. Mera, monument istoric, datare 1685. Ansamblul Mănăstirii Vărzărești, satul Urechești – fost sat Palanca, comuna Urechești, județul Vrancea, împreună cu cele două biserici au statut de monumente istorice de importanţă locală fiind înscrise în Lista Monumentelor Istorice din 2004, cu actualizările ulterioare din 2010 şi 2015, judeţul Vrancea”.

În documentație se mai precizează că existau două scenarii pentru reabilitare, și că, „la sugestia membrilor Comisiei Zonale ale Monumentelor Istorice s-a ales varianta de arhitectură detaliată în scenariul 1, astfel: pentru restaurarea și conservarea bisericii se propun următoarele: lucrări de demolare/ desfacere, demolarea pereților și fundațiilor extinderii pronaosului și pridvorului – din 1990, desfacerea tencuielilor exterioare (pereți și soclu) până la zidărie, în vederea

executării lucrărilor de consolidare (injectări fisuri, etc.), demolarea coșului de fum – nefuncțional, demontarea tâmplăriei exterioare și interioare, desfacerea zidăriei din nișele pronaosului bisericii vechi – nișe zidite în 1990, desfacerea învelitorii, a asterelii, a jgheaburilor, paziei, a streșinii înfundate și demolarea șarpantei, demolarea turlei din lemn, desfacerea dușumelei din lemn existentă – inclusiv straturile suport, desfacere planșeu lemn de peste Veștmântar în vederea refacerii”, cu specificația că durata de realizare a investiţiei ar fi de 36 luni.

Mănăstirea a fost ridicată în urma unei înțelegeri de pace între domnitorii Moldovei și Țării Românești, Vasile Lupu și Matei Basarab, care, după mai multe conflicte, au hotărât să pună capăt neînțelegerilor, marcând acest lucru prin construirea unei mănăstiri, fiecare din domnitori ridicând un lăcaș sfânt în țara celuilalt. (…) Astfel, în anul 1644, boierul lui Matei Basarab, Radu mare armaș, căruia i se spunea Radu Vărzaru, ridică acest lăcaș de cult. (…) Biserica „Adormirea Maicii Domnului” ridicată în 1644, conform cu documentele vremii păstrate în arhive, a suferit în decursul timpului o serie de transformări, unele radicale, cum ar fi cele din din perioada 1760 – 1787 și din anul 1837. (…) Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului a fost prima construcție a ctitorului ei Radu Armașu zis Vărzaru, făcută într-o poiană a pădurii, pe un deal din marginea satului Palanca, comuna Urechești.

Biserica, împreună cu stăreția și celelalte construcții anexe au pus bazele înființării schitului Vărzărești încă de la mijlocul secolului XVII-lea, denumire care vine de la numele ctitorului și a moșiei acestuia. (…) Fiind amplasată în zona Vrancea, zonă cu activitate seismică foarte intensă, biserica veche a schitului cu hramul Adormirea Maicii Domnului a suferit refaceri multiple în urma distrugerilor provocate de aceste cutremure de pământ, dar și de perioadele de lăsare în paragină. Cele mai importante tranformări ale bisericii s-au petrecut în perioada 1760-1787, despre care se spune că a fost înlocuită cu una nouă de zid, și în anul 1837, când se fac reparații semnificative la toate construcțiile schitului în urma distrugerilor provocate de marele cutremur din 1802”, se arată în studiul istoric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?