Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

Fostul primar din Homocea, achitat pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri

Neculai Ionescu, fost primar al comunei Homocea timp de mai multe mandate, până în 2016, a fost achitat într-un dosar în care era acuzat de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Fapta pentru care acesta fusese trimis în judecată avea legătură exact cu momentul în care primăria a fost câștigată de un alt candidat la alegerile din vara anului 2016, și care îi făcuse sesizarea penală fostului edil. Astăzi, la peste un an de la trimiterea sa în judecată, Neculai Ionescu a primit un prim verdict: nevinovat, întrucât „nu există probe că a săvârşit infracţiunea”. „(…) dispune achitarea inculpatului Ionescu Neculai, pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, (…) dispune restituirea documentelor în original către persoana vătămată UAT comuna Homocea, județul Vrancea, în calitate de creator al acestor documente şi restituirea documentelor aflate în copie către inculpatul Ionescu Neculai, (…) după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. (…) ia act că partea civilă UAT comuna Homocea, județul Vrancea a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în minuta judecătoriei.

Potrivit rechizitoriului, fostul primar era acuzat că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi sustras mai multe înscrisuri în original aflate în păstrarea primăriei. Din apărările fostului primar rezulta însă că acesta luase într-adevăr mai multe lucruri personale și alte articole în momentul în care a „predat” cheile de la biroul său, după 12 ani de activitate, fără însă a sustrage documente care să afecteze bunul mers al primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?